Campionatul Spaniei se reia cu etapa a 18-a, astăzi fiind programate cinci dintre partidele acestei runde. Pe stadionul Santiago Bernabeu din Madrid, Real întâlnește pe modesta Granada, promovată în primul eșalon în vara anului trecut.
Echipa antrenată de Jose Mourinho se află pe primul loc în clasament și datorită rezultatelor excelente pe care le-a obținut în acest sezon pe teren propriu. Având în vedere că și Granada a marcat în patru din ultimele cinci meciuri jucate, iar Casillas la rândul lui a fost învins tot în patru din ultimele cinci partide, toată lumea așteaptă așadar o ploaie de goluri la acest meci. În plus, Cristiano Ronaldo abia așteaptă să-și rotunjească numărul de goluri marcate pentru a se desprinde în clasamentul golgheterilor de rivalul Messi.
Real se va prezenta la această partidă cu o linie defensivă inedită. Pepe este suspendat pentru iar Fabio Coentrao și Alvaro Arbeloa nu vor fi folosiți din motive tactice , scrie site-ul official al madrilenilor. Un jucător aflat în formă maximo, Lassana Diarra, și Marcelo, vor fi folosiți pe părțile laterale ale defensive, iar Sergio Ramos, revenit după o accidentare, alături de Varane, vor fi fundașii centrali la partida cu Malaga.
Granada nu a mai făcut o vizită la Madrid, pe Santiago Bernabeu, din sezonul 1975-1976. În ultimul meci al ei jucat în capital Spaniei, Granada a pierdut cu 4-1. Și era vorba tot de prima etapă dintr-un nou an, meciul jucându-se pe 15 ianuarie 1976. Tot în luna ianuarie, dar în anul 1974, Granada a reușit să se impună pe Bernabeu, cu 1-0.
Formații probabile:
Real Madrid: Casillas; Lass, Sergio Ramos, Varane, Marcelo; Xabi Alonso, Khedira, Özil; Cristiano Ronaldo, Benzemá, Callejón (Higuaín).
Granada: Roberto; Nyom, Diakhaté, Mainz, Siqueira; Yebda, Fran Rico, Mikel Rico (Martins); Dani Benítez, Ighalo, Uche.
Programul etapei a 18-a a Primerei Division:
Sâmbătă:
Levante – Mallorca
Real Sociedad – Osasuna
Santander – Zaragoza
Real Madrid – Granada
Malaga – Atletico Madrid
Duminică:
Rayo Vallecano – Sevilla
Getafe – Bilbao
Villarreal – Valencia
Betis Sevilla – Sporting Gijon
RomanianSoccer