UEFA a solicitat clubului portughez Sporting Lisabona să îndepărteze imaginile de pe pereţii interiori ai stadionului său, care îndeamnă la violenţă.
UEFA a precizat într-un comunicat că "scenele descrise în imagini sunt în flagrantă contradicţie cu valorile de respect şi toleranţă pe care forul european le promovează".
Imaginile pictate pe tencuiala tunelului stadionului Alvalade care duce spre teren arată un grup agresiv ca aspect, de fani mascaţi, care se ciocnesc cu oamenii de ordine. Unul dintre suporteri are o torţă în mână, obiect pirotehnic interzis pe arenele lusitane.
"UEFA are o abordare de toleranţă zero faţă de violenţă şi aceste imagini arată cel puţin o poziţie ambiguă faţă de incidentele şi violenţele create de fani", a explicat UEFA cererea de îndepărtare a imaginilor.
Sporting nu a comentat cererea UEFA, dar recent susţinea că imaginile nu au nimic provocator şi acuza media locală că publicat doar câteva dintr-o gamă mai largă.
Sporting, alături de Benfica şi FC Porto, sunt cele mai importante cluburi din Portugalia.