Reprezentativa Bosniei va disputa un meci amical în compania selecţionatei Mexicului, pe 31 mai la Chicago (SUA), a anunţat Federaţia bosniacă de fotbal.
"Cu Mexicul, o selecţionată foarte serioasă şi un rival foarte atractiv, vom juca pe 31 mai la Chicago, în Statele Unite", a declarat Dino Begic, directorul federaţiei de la Sarajevo. Acesta a reamintit că Bosnia va disputa, de asemenea, un amical cu Brazilia, pe 28 februarie la St Gallen (Elveţia), iar apoi va întâlni naţionala Irlandei, pe 28 mai, la Dublin.
Dzeko şi coechipierii săi se vor deplasa apoi din capitala irlandeză către Statele Unite, pentru partida cu mexicanii.
Bosnia şi Mexic s-au mai întâlnit pe pământ american şi anul trecut, în luna februarie, tot într-un meci amical, câştigat cu 2-0 de naţionala "azteca". Acesta a fost, de altfel, primul meci ca selecţioner al Mexicului pentru Jose Manuel de la Torre.