Marius Lăcătuş, antrenorul echipei de fotbal FCM Târgu-Mureş, va avea la dispoziţie un lot de 26 de jucători în stagiul de pregătire din Antalya (Turcia), care începe vineri şi va dura până pe 16 februarie.
La cantonamentul de la Miracle Resort din staţiunea Lara se vor pregăti portarii Balauru, Albuţ şi Caparco, fundaşii Vagner, Topic, L. Szilagyi, D. Matei, Iencsi, E. Nicu, Ghionea, Cordoş, Gugu, G. Kiriţă, M. Pop, mijlocaşii Fl. Dan, Astafei, Pădureţu, Ilyeş, Bumba, Firţulescu, Bungărdean şi atacanţii Celsinho, Sg. Buş, Subotic, R. Stoica, Hodgyai.
Gugu, Sg. Buş şi Bumba se afla deja în Antalya, cu echipele naţionale de seniori şi de tineret, şi se vor alătura lotului ardelean din data de 2 februarie.
Mircea Pop, Lucian Bungărdean şi Laszlo Hodgyai provin de la echipa a doua, iar Răzvan Stoica de la juniori.
Mario Donadoni şi Petre Goge au rămas la Târgu-Mureş şi se vor pregăti cu echipa a doua, precizează site-ul oficial al clubului.
Ciprian Vasilache a rămas şi el acasă, fiind în refacere după operaţia suferită.
Senegalezul Issa Ba nu mai face parte din lotul echipei mureşene, contractul său fiind reziliat, în timp ce atacantul Anatolie Doroş (din Republica Moldova) nu a convins conducerea tehnică şi nu a fost păstrat.
În cantonamentul din Antalya, FC Municipal va disputa 6 jocuri amicale, în compania formaţiilor Krivbas Krivoi Rog, Inter Baku sau FC Minsk, Daugava Daugavpils, Napredak Krusevac, Arsenal Kiev şi Brondby.