Deşi echipa sa, Real Madrid, are un avans de şapte puncte în clasament faţă de rivala FC Barcelona, antrenorul Jose Mourinho pare hotărât să se despartă de gruparea de pe Santiago Bernabeu la finalul acestui sezon.
O primă informaţie în acest sens a fost publicată în Spania, săptămâna trecută, fiind confirmată duminică de presa britanică.
"Jose este obosit de situaţia de la Real. Nu are importanţă dacă va câştiga sau nu trofee în acest sezon. Nu mai este nici măcar o problemă legată de bani. El a decis să revină în Anglia şi o va face în vara acestui an", a declarat pentru cotidianul The Times o sursă anonimă, demnă de încredere.
Tehnicianul portughez a fost extrem de deranjat de criticile care i-au fost aduse după jocurile cu FC Barcelona, de comportamentul presei iberice la adresa sa, dar şi de declaraţiile unora dintre jucătorii săi. El ar putea reveni, deci, în Premier League, unde a mai antrenat-o timp de trei sezoane (2004-2007) pe Chelsea Londra, echipă cu care a cucerit două titluri de campion, o Cupă a Angliei, 2 Cupe ale Ligii engleze, precum şi o Supercupă a Angliei.