Echipa de fotbal Pandurii Târgu-Jiu a început joi al doilea său stagiu de pregătire în Antalya, care va dura aproape două săptămâni.
Gorjenii au ajuns joi la Belek cu o cursa charter şi s-au cazat în jurul orei 14:00 la Hotel Zeynep Resort, acolo unde au programat un prim antrenament în cursul după amiezii, anunţă site-ul oficial al clubului.
În cel de-al doilea stagiu din Turcia, antrenorul Petre Grigoraş va avea la dispoziţie un număr de 26 de jucători, dar numai 25 apţi pentru antrenamente, deoarece Cosmin Băcilă nu se va putea pregăti normal, dar va fi supravegheat îndeaproape de preparatorul fizic Gheorghe Avram.
Portarii Pedro Mingote, David Lazar şi Adrian Horvat, fundaşii Florin Popete, Bogdan Unguruşan, Ousmane Viera, Ionuţ Rada II, Ionuţ Tătaru, Alexandru Vlad, Alexandre Cardoso, mijlocaşii Alexandru Avramescu, Alexandru Maxim, Alexandru Neagu, Călin Cristea, Claudiu Voiculeţ, Dan Nistor, Olimpiu Bucur, Ciprian Brata, atacanţii Valentin Lemnaru, Paul Batin, Alexandru Grigoraş, Daniel Unguru şi Deivydas Matulevicius formează lotul deplasat de Grigoraş şi care au făcut joncţiunea cu internaţionalii Mihai Pintilii (lotul A) şi Roberto Dumitru (tineret), aflaţi deja în Antalya.
Cosmin Băcilă, care în luna septembrie a suferit o dublă fractură de tibie şi peroneu, după un fault al stelistului Florin Gardoş, a reluat deja alergările uşoare la indicaţia medicilor care l-au tratat la Roma, iar de vineri va reîncepe şi pregătirea alături de echipă. Băcilă a trecut printr-o perioadă de recuperare efectuată la Roma, iar acum va începe efectiv pregătirea pentru a putea reintra pe teren în aprilie, aşa cum i-au spus medicii italieni.
"Medicii mi-au zis să nu mă grăbesc, de-abia la sfârşitul lui martie voi fi apt sută la sută. Din aprilie sper să intru chiar la joc. Mă bucur tare mult că am revenit şi că mi s-a refăcut musculatura, acum trebuie să se sudeze bine şi oasele. Mi-a fost foarte greu, trebuie să treci prin asta ca să realizezi cum e să nu poţi merge", a spus Băcilă.
Pandurii urmează să dispute cinci meciuri de verificare în acest stagiu.