Echipa de fotbal Viitorul Constanţa, liderul Seriei I a Ligii 2, a terminat la egalitate, 1-1 (0-0), cu Neftehimik Niznekamsk, prima clasată în Liga 3 din Rusia, într-un meci amical disputat marţi în stagiul de pregătire de la Belek (Antalya).
Jucătorii pregătiţi de Cătălin Anghel au deschis scorul în minutul 78, prin George Călinţaru, dar au fost egalaţi în minutul 83.
În meciul de marţi, la formaţia patronată de Gheorghe Hagi a debutat atacantul Marius Jianu, introdus pe teren în ultimele 12 minute.
Au evoluat pentru FC Viitorul: Buzbuchi (Costea, 78) - Păcuraru (Ninu, 46), Iacob, Puţanu - Benzar (Onicaş, 63), Creţu (Lazăr, 63), Cârstocea, Iancu (Vînă, 57) - Călinţaru, Simion (Jianu, 78), Chiţu.
Următorul meci de verificare al lui FC Viitorul în cantonamentul de la Belek va avea loc joi, de la ora 17:00, contra lui FC Vaslui.