Clubul spaniol Real Madrid a ajuns la un acord cu guvernul regional al kurzilor din Irak pentru a construi 4 academii de fotbal.
Clubul madrilen a precizat că în viitor vor fi deschise 4 academii, fără a specifica însă şi despre ce interval de timp este vorba.
Oficialii kurzi au precizat că academiile vor fi construite la Irbil, Sulaimaniyah, Dahuk şi Kalar, iar fiecare va accepta în jur de 100 de sportivi.
Real Madrid a fost desemnat cel mai bogat club din lume, pentru al şaptelea an consecutiv, cu beneficii de 480 milioane dolari. Fundaţia clubului este implicată care include ridicarea de academii în întreaga lume.