Federaţia internaţională de fotbal l-a numit pe germanul Ralf Mutschke în postul de director de securitate, părăsit în urmă cu 2 săptămâni de australianul Chris Eaton.
Mutschke are 52 ani şi era director al biroului criminalist german şi fost director al Interpol. El va avea ca sarcină lupta împotriva trucării meciurilor.
"Mutschke va fi responsabil de toate problemele de securitate legate de competiţiile FIFA, de conceptul global de securitate pentru fotbal în general, securitatea din jurul sediului FIFA de la Zurich, a preşedintelui şi administraţiei FIFA, de toate problemele legate de integritatea şi protecţia jocului în sine", se arată în comunicatul FIFA.
În prezent, între 50 şi 60 de meciuri suspecte de manipularea rezultatului sunt investigate de FIFA, care recent a semnat un acord de colaborare de 10 ani cu Interpolul.