Academia de fotbal "Gheorghe Hagi" continuă să rămână principalul furnizor de jucători pentru loturile naţionale. În doar două luni scurse din 2012 gruparea constănţeană a avut 19 jucători angrenaţi în activităţile loturilor naţionale U20, U19, U18, U17 şi U16.
Naţionala U20 a României, pregătită de Emil Săndoi, a avut un stagiu de două săptămâni în Antalya, dar şi mai multe meciuri de verificare. Printre jucătorii convocaţi s-au numărat şi patru jucători ai Academiei Hagi: Romario Benzar, Alin Cârstocea, Alexandru Buzbuchi şi Cristian Gavra. Ultimii doi sunt încă juniori, însă evoluţiile lor din ultima perioadă l-au determinat pe Emil Săndoi să-i promoveze în anticamera lotului de tineret.
Alexandru Buzbuchi şi Cristian Gavra au fost convocaţi şi la lotul U19, unde selecţionerul Ovidiul Stîngă l-a mai chemat şi pe un alt component al Academiei Hagi, Rajmond Balint. Stîngă a organizat un stagiu de pregătire la Mogoşoaia (22-25 februarie) pentru a se edifica în privinţa lotului cu care va aborda Turul de Elită al Campionatului European din 2012. Pentru a ajunge la turneul final, România U19 va trebui să câştige, în perioada 25-30 mai, grupa de calificare din care mai fac parte Ungaria, Germania şi Serbia (gazda turneului).
În acelaşi interval (22-25 februarie) a organizat un stagiu de pregătire şi selecţionerul lotului naţional U18, Adrian Văsâi, în perspectiva campaniei europene pe care echipa sa o va demara în toamnă. Printre jucătorii convocaţi s-au numărat cinci componenţi ai Academiei de fotbal "Gheorghe Hagi": George Şerban, Ionuţ Puţanu, Bogdan Ţîru, Bogdan Mitache şi Gabriel Iancu. România U18 va participa în luna octombrie la primul tur de calificare la Campionatul European, unde va lupta cu Scoţia (gazda turneului), Elveţia şi Armenia pentru cele două locuri calificante la Turul de Elită.
După aceste acţiuni ale loturilor U19 şi U18, Ovidiu Stîngă şi-a definitivat lotul pentru turneul internaţional pe care România U19 îl va întreprinde între 12-17 martie, în Italia, unde va întâlni pe Lazio Roma, Croaţia U19 şi Anglia U19. Din lotul convocat fac parte şapte componenţi ai Academiei Hagi: Alexandru Buzbuchi, George Şerban, Ionuţ Puţanu, Bogdan Ţîru, Bogdan Mitache, Gabriel Iancu şi Cristian Gavra.
Naţionala U17 a României, pregătită de Cristian Sava, va susţine, pe 7 şi 9 martie, două meciuri test cu echipa similară a Bulgariei. Cristian Sava şi-a convocat jucătorii la Mogoşoaia pe 1 martie, iar clubul cel mai bine reprezentat este Academia de fotbal "Gheorghe Hagi", care dă şase jucători pentru această acţiune: Mihai Bălaşa, Robert Hodorogea, Bogdan Vasile, Alexandru Târnovan, Ionuţ Vînă, Daniel Gheorghe şi Răzvan Marin. Acesta din urmă este cu un an mai mic decât restul coechipierilor săi, însă Cristian Sava l-a remarcat la acţiunile lotului U16 şi l-a promovat la o grupă superioară de vârstă.
Şi lotul naţional U16 s-a reunit în debutul acestui an în perspectiva "botezului" european pe care echipa condusă de Lucian Marinof îl va avea în această toamnă. România U16 a avut un stagiu de pregătire la Mogoşoaia (19-22 februarie), trei dintre jucătorii convocaţi fiind de la Academia Hagi: Cătălin Torişte, Răzvan Marin şi Andrei Luduşan. România U16 va debuta în preliminariile Campionatului European în perioada 29 septembrie - 4 octombrie 2012. Echipa lui Lucian Marinof va participa la primul tur de calificare la Campionatul European, unde va lupta cu Macedonia (gazda turneului), Irlanda şi Suedia pentru cele două locuri calificante la Turul de Elită.
Înfiinţată în 2009 cu scopul de a iniţia, forma, dezvolta şi pregăti jucători pentru performanţă la cel mai înalt nivel, Academia de fotbal "Gheorghe Hagi" culege deja primele roade. În mai puţin de trei ani gruparea constănţeană a devenit principala sursă de alimentare cu jucători pentru echipele naţionale ale României. Întâmplător sau nu, s-a simţit un reviriment la nivelul loturilor naţionale de juniori în ultimii doi ani, exemple în acest sens calificările le turneele finale ale Campionatelor Europene din 2011 pentru loturile U19 şi U17, precum şi victorii obţinute contra unor forţe ale Europei ca Italia (U19, 2-1 în octombrie 2011) sau Rusia (U17, 2-1 în martie 2011).