Portughezul Cristiano Ronaldo (Real Madrid), care şi-a trecut în cont al 30-lea gol din acest sezon de Primera Division în meciul cu Espanyol Barcelona (5-0), are mai multe goluri marcate decât fiecare din ultimele 11 clasate plus Osasuna, locul 7.
Ronaldo a marcat în 15 din cele 25 de meciuri disputate în acest sezon, având la activ 2 duble şi 6 hat-trick-uri. Portughezul a marcat mai mult decât fiecare dintre echipele Osasuna Pamplona, FC Sevilla, Espanyol Barcelona, Betis Sevilla, Real Sociedad, RCD Mallorca, Getafe, Granada, Villarreal, Racing Santander, Sporting Gijon şi Real Zaragoza.
În sezonul trecut, portughezul atingea cota de 40 goluri în campionat, doborând recordul deţinut de mexicanul Hugo Sanchez (38).
În toate competiţiile, Cristiano Ronaldo a ajuns la cota de 38 de goluri, 30 în campionat, 4 în Liga Campionilor, 3 în Cupa Spaniei şi 1 în Supercupa Spaniei.