Antrenorul echipei Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, a declarat că jucătorii săi trebuie să câştige meciul cu Voinţa Sibiu dacă îşi doresc să joace în sezonul viitor al cupelor europene.
"Jucătorii trebuie să se concentreze pentru următorul meci, deoarece este decisiv pentru noi. Suntem obligaţi să câştigăm, deşi avem în faţă o echipă care se bate la retrogradare, care se agaţă de orice minge şi de orice punct. Voinţa a câştigat majoritatea jocurilor prin angajament, iar asta trebuie să ne mobilizeze fiindcă avem nevoie de o victorie, dar că să o putem obţine trebuie să muncim foarte mult. Cei de la Sibiu vor veni la Galaţi să joace un fotbal grupat şi să obţină ceea ce îşi propun, dar totul depinde de noi şi de atitudinea noastră. Am avut ceva probleme în trecut cu echipele care se închid în defensivă, sper să nu fie cazul şi acum. Mai sunt 11 meciuri, ne gândim şi ne dorim să jucăm în cupele europene, nu va fi uşor, dar vom face tot ce e posibil", a spus Munteanu.
Partida Oţelul Galaţi - Voinţa Sibiu, din etapa a 24-a a Ligii 1, se va disputa vineri, de la ora 20:30.