Comitetul executiv al Federaţiei internaţionale de fotbal a aprobat o modificare a calendarului internaţional, care va duce la suprimarea meciului amical din luna august pentru echipele naţionale, pentru perioada 2015-2018, a anunţat forul fotbalistic mondial.
Această propunere provine de la un grup de lucru cuprinzând reprezentanţi ai FIFA, ai celor 6 confederaţii, de la cluburi, ligi şi de la FIFPro (sindicatul jucătorilor). Suprimarea amicalului din luna august a fost deja evocată de UEFA, care a ajuns la un acord pe acest subiect cu Asociaţia europeană a cluburilor (ECA), prezidată de germanul Karl-Heinz Rummenigge.
Meciurile amicale dintre selecţionatele naţionale vor fi de acum organizate pe timpul unui ciclu de 2 ani, cu "9 date duble" (punerea la dispoziţie a jucătorilor de luni până marţea săptămânii viitoare), adică 18 meciuri în total. O "dată dublă" suplimentară a fost prevăzută pentru iunie 2016, pentru toate confederaţiile, exceptând UEFA, care va organiza la acea dată Euro în Franţa.