FC Barcelona şi-a dat acordul pentru transferul atacantului camerunez Samuel Eto'o, după o întâlnire între jucător şi conducătorii clubului, a anunţat presa spaniolă.
Camerunezul, revenit din vacanţă, s-a întâlnit sâmbătă cu responsabilii clubului catalan care i-au dat acordul pentru a negocia transferul său la alte echipe, conform presei locale.
În vârstă de 27 de ani, Eto'o nu mai intră în planurile de joc ale noului antrenor al catalanilor, Pep Guardiola, la fel ca şi brazilianul Ronaldinho şi portughezul Deco deja transferaţi la AC Milan şi, respectiv, Chelsea.
"Am în prezent mai multe oferte de la echipe diferite", a declarat Eto'o la începutul acestei săptămâni în cadrul unei conferinţe de presă la Taşkent, adăugând că studiază toate variantele inclusiv cea primită de la formaţia uzbekă Kuruvci, care i-ar oferi un contract anual de multe milioane de euro.