Meciul meciurilor, El Clasico, adică întâlnirea dintre "extratereştrii" de la Barcelona şi "galacticii" de la Real Madrid, care va avea loc sâmbătă de la ora 21.00, pe Nou Camp, a început deja în presa spaniolă. Înaintea acestui duel mult aşteptat, Real este lideră în
clasament în Spania şi are un avansa de patru puncte faţă de Barca.
Cotidienele sportive din Madrid şi Barcelona vorbesc de un meci care se va juca într-o atmosferă de frustrare generală. Pe de o parte Barcelona lui Josep Guardiola vine rănită de Chelsea la Londra, iar în cealaltă tabără va fi Jose Mourinho, un etern nemulţumit de arbitraje.
"Mourinho pregăteşte un antijoc", scrie cotidianul catalan
Sport. "Pregăteşte o strategie cu trei jucători în faţa apărării. Va pune presiune pe arbitru şi se va plânge tot timpul. Vrea un meci crispat, nespectaculos, vrea o remiză", mai scrie cotidianul respectiv.
Sport remarcă faptul că la acest meci a fost delegat arbitrul M.Udiano, cel care a arbitrat finala Cupei Spaniei în sezonul trecut,
"când i-a lăsat pe madrileni să facă legea pe teren". Real s-a impus atunci cu 1-0, după prelungiri. Acesta a fost singurul meci câştigat de echipa lui Mourinho în faţa Barcelonei, în cele 10 jucate de la venirea portughezului la Madrid.
Cotidianul
El Mundo Deportivo, cu sediul în Catalunia, îi îndeamnă pe băieţii lui Guardiola să marcheze cât mai mult în poarta Realului, după "seceta" de goluri de la Londra.
"Goluri pentru Real!", titrează ziarul catalan.
"După 11 ocazii ratate pe Stamford Bridge, Barca trebuie să marcheze, să câştige să să-şi revină din punct de vedere psihic. În spatele lor, jucătorii vor avea 90.000 de spectatori, care la început vor afişa mesajul «Som i serem» (Suntem şi vom fi)", mai scrie cotidianul respectiv.
Cotidianul madrilen
Marca scrie că Mourinho a fost furios pe jucătorii săi după înfrângerea cu 2-1 de la Munchen dar că acum s-a calmat şi a încercat în ultimele zile să le dea încredere băieţilor săi, făcând apel la ei să joace la fel ca în finala Cupei Spaniei de anul trecut, de la Valencia.
"Mourinho a făcut apel la spiritul de luptă de pe Mestalla şi le-a repetat jucătorilor că are încredere în ei. Le-a arătat întreaga lui afecţiune", scrie
Marca.
AS a preferat să facă referire la
"celălalt El Clasico", adică la duelul dintre Cristiano Ronaldo şi Lionel Messi.
"Cei doi au marcat împreună 116 goluri în acest sezon. Portughezul marchează la fiecare 82 de minute jucate, argentinianul la fiecare 72 de minute. Cei doi vor fi din nou în atenţia lumii, se vor duela pentru trofeul Pichichi (acordat golgheterului din Primera Division - n.r.). Dar Messi nu a mai marcat de trei El Clasico...", scrie
AS.
Meciul Barcelona-Real Madrid de sâmbătă se va juca în etapa a 35-a a Primerei Division.