Până pe 30 iulie, lotul de jucători al Cetăţii se află cantonat la Vatra-Dornei. Dimineaţa, fotbaliştii lui Marian Pană efectuează şedinţe de pregătire fizică, iar după-amiaza se antrenează cu mingea pe stadionul din localitate. Ieri au ajuns în cantonament şi mai vechii accidentaţi Vasile Dicher şi Mihai Luca, care însă nu vor rămâne prea mult timp alături de colegii lor. Cei doi se vor întoarce în cursul acestei săptămâni la clinica din Câmpina, pentru a efectua ultima etapă a tratamentului de recuperare.
"
Pentru o refacere totală, medicul le-a recomandat încă 7 zile de tratament. Dat fiind faptul că vor pierde şi perioada de pregătire centralizată, este greu de crezut că Dicher şi Luca vor fi apţi de joc pe 16 august, când va începe campionatul", a declarat tehnicianul Marian Pană. Referitor la programul echipei în cantonamentul de la Vatra-Dornei, antrenorul Cetăţii a anunţat că gruparea suceveană va susţine joi un meci test în compania formaţiei CFR II Cluj. Partida se va disputa pe terenul Tineretului şi va începe la ora 17:30.
Sucevenii se bat cu Petrolul pentru Pălimaru, Tincu şi Straton
Cei trei fotbalişti ai Politehnicii Iaşi doriţi la Cetatea, Clement Pălimaru, Bogdan Straton şi Marius Tincu, au intrat mai nou şi în atenţia grupării Petrolul Ploieşti. Ba mai mult, se pare că atât oficialii ieşeni cât şi impresarul jucătorilor, ar agrea varianta Petrolul, întrucât gruparea prahoveană doreşte să tragă la promovare şi stă mult mai bine decât Cetatea la capitolul financiar. "
Oficialii ieşeni trebuiau să-şi exprime poziţia sâmbătă, însă văd că răspunsul lor întârzie. Noi încă-i aşteptăm pe Pălimaru, Tincu şi Straton, pentru că am avea mare nevoie de ei în contextul actual", a declarat antrenorul principal al Cetăţii, Marian Pană.
Monitorul de Suceava