Adrian Porumboiu, finanţatorul echipei FC Vaslui, a propus luni în cadrul Adunării Generale a Ligii Profesioniste de Fotbal, premierea celor mai buni conducători de joc, la finalul sezonului următor, cel mai bun arbitru ce centru urmând să primească 20.000 euro, iar cel mai bun asistent, 10.000 euro.
"Eu am propus în cadrul Adunării Generale să fie premiaţi cel mai bun arbitru central şi cel mai bun tuşier", a declarat Porumboiu, la ieşirea din sediul Ligii Profesioniste de Fotbal.
Adrian Porumboiu a mai precizat că nu este important cine face delegările arbitrilor, ci mai degrabă important este cum arbitrează ei pe teren. El a menţionat că "nu mai e nimeni de capul lui, FIFA şi UEFA sunt cu ochii pe noi. Dacă suntem în Uniunea Europeană, lucrurile se vor schimba şi în arbitrajul din ţara noastră", a nuanţat reprezentantul FC Vaslui.
La finalul declaraţiei sale, Porumboiu a spus că "important este ca meciurile să fie arbitrate corect".
Valentin Alexandru, secretarul general al LPF, a declarat luni că delegările arbitrilor pentru campionatul 2008-2009 vor fi făcute de Comisia Centrală a Arbitrilor. Această decizie va fi supusă dezbaterilor Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal, programat tot luni.
"Cel mai important punct de pe ordinea de zi a Adunării Generale a LPF a fost rezolvarea problemei arbitrilor şi conform prerogativelor Statutului Federaţiei Române de Fotbal, CCA va face delegările arbitrilor", a declarat Valentin Alexandru.