Tehnicianul echipei Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, a declarat duminică seară, după meciul cu FCM Târgu-Mureş, scor 0-0, că dacă ar fi învins gălăţenii poate ar mai fi sperat la un loc de cupă europeană, însă având în vedere remiza şansele sunt foarte mici.
"Sunt dezamăgit de rezultat. Am întâlnit o echipă în faţa căreia a fost foarte greu să jucăm, la modul cum s-a apărat, dar noi suntem responsabili pentru că nu am reuşit să găsim soluţii în faţa porţii şi să marcăm. Cu o victorie astăzi poate mai speram la un loc de cupă europeană, însă aşa şansele sunt foarte mici", a spus Munteanu.
De cealaltă parte, antrenorul formaţiei FCM Târgu-Mureş, Ioan Ovidiu Sabău, s-a declarat foarte mulţumit de rezultat. "Sunt foarte mulţumit de punctul obţinut, este exact cea ce ne-am dorit de la această partidă. Am aplicat pe undeva tactica lui Chelsea din meciul cu Barcelona, pentru că ştiam că nu aveam voie să lăsăm spaţii celor de la Oţelul. E un punct important şi pentru moralul echipei şi pentru ceea ce înseamnă el efectiv în clasament. Lupta la retrogradare este foarte strânsă, nimeni nu se dă bătut", a precizat Sabău, care consideră că favorită la titlu este Rapid.
Directorul general al clubului Oţelul, Marius Stan, a spus că la partida de duminică s-a adeverit ceea ce a mai declarat, şi aunme că echipa suferă in punct de vedere mental. "Aşteptăm finalul campionatului precum un boxer finalul de meci. Noi nu am fost în stare de mai mult la meciul cu FCM", a afirmat Stan.
Formaţia Oţelul Galaţi a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, pe teren propriu, în compania echipei FCM Târgu-Mureş, în etapa 28-a a Ligii 1.