Un grup britanic condus de englezul Paul Davidson va prelua controlul majoritar asupra clubului spaniol de fotbal de primă divizie Mallorca, a anunţat gruparea spaniolă pe site-ul propriu. Un pre-acord în acest sens a fost încheiat şi va fi oficializat în cursul săptămânilor viitoare, a precizat Real Club Deportivo de Mallorca", fără nici o precizare privitoare la tranzacţia financiară.
După un sezon destul de bun, Mallorca a încheiat pe locul 7 ultimul campionat, avându-l şi pe golgheterul Liga, Dani Guiza, pe care tocmai l-a transferat la clubul turc Fenerbahce, pentru 17 milioane de euro. Clubul era controlat până în prezent de omul de afaceri spaniol Vicente Grande, a cărui firmă imobiliară, Drac, are dificultăţi financiare. Grande va rămâne atât acţionar minoritar, cât şi preşedinte al clubului pentru viitorii 5 ani, precizează comunicatul.
Davidson este un om de afaceri al cărui grup, Fluid Leader, este specializat în repararea de conducte de transport petrol şi gazoducturi.