|






























|
Hadnagy: In meciul cu CFR Cluj am facut o greseala, dar nu a fost nimic intentionat
Atacantul echipei FC Braşov, Attila Hadnagy, a declarat că a făcut o greşeală în meciul pierdut cu CFR Cluj, scor 0-1, dar henţul său în careu nu a fost intenţionat, informează site-ul oficial al ardelenilor.
"Este mizerabil ceea ce mi se întâmplă, nu am păţit toată cariera mea aşa ceva şi este trist să mi se întâmple tocmai acum. Tot ce mi s-a întâmplat îmi afectează direct imaginea şi credibilitatea şi nu pot trece foarte uşor peste acest lucru. Sunt de mulţi ani în fotbal şi până acum niciodată nu am fost acuzat că aş fi fost implicat în jocuri de culise. Niciun antrenor din cariera mea nu s-a plâns vreodată de caracterul meu. Am făcut în meciul cu CFR Cluj o greşeală, dar nu cred că e corect să fiu târât în toată această mizerie. Nu am avut nicio clipă intenţia de a face henţ. Îl aveam în marcaj pe Maftei, el a fugit spre colţul scurt, l-am împins pe Cristi Munteanu iar apoi am sărit în contratimp. Din reflex am făcut acel gest pe care îl regret enorm. Mă afectează tot ce s-a scris despre mine, dar colegii şi antrenorii îmi sunt alături iar acest lucru mă linişteşte oarecum", a spus Hadnagy.
Atacantul braşovean a afirmat că nimeni de la club nu i-a reproşat acea greşeală. "Tot acest circ mediatic nu a pornit de la echipa mea, pentru că la FC Braşov nu mi-a reproşat nimeni că nu mi-aş fi apărat corect şansele în meciul cu CFR Cluj. Am fost târât în această mizerie de către oficialii echipelor direct implicate în lupta la titlu, iar provberbul acela că 'hoţul strigă hoţii' se potriveşte perfect şi în această situaţie. Sunt convins că suporterii echipei FC Braşov, care mă ştiu de ani de zile, nu se îndoiesc de corectitudinea şi profesionalismul meu. Regret din tot sufletul că nu am reuşit un rezultat bun cu CFR Cluj. Pentru noi orice punct contează, dar am convingerea că pe acest final de campionat vom aduna punctele necesare salvării de la retrogradare", a precizat Hadnagy.
Formaţia CFR Cluj a învins, marţi seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa FC Braşov, într-un meci contând pentru etapa a 29-a a Ligii 1. Unicul gol al meciului a fost marcat de Pantelis Kapetanos, în minutul 47, după o greşeală a lui Majernik.
În minutul 54, portarul braşovenilor Felgueiras a apărat un penalti executat de Ricardo Cadu şi acordat de arbitrul Ovidiu Haţegan după un henţ în careu al lui Hadnagy. Atacantul braşovenilor a primit cartonaş galben la faza respectivă şi a fost schimbat imediat cu Moutinho.
Taguri:
FC Brasov
Attila Hadnagy
CFR Cluj
» Istoric meciuri FC Brasov
» Clasamentul Ligii 1
Comenteaza
Ultimele stiri - FC Brașov
Reprezentanţii echipei SR Braşov, care activează în Liga 3 negociază cu gruparea Corona Braşov pentru a fuziona, urmând astfel să renască formaţia de tradiţie a...
La termenul programat azi în instanţă, niciun creditor nu a cerut falimentul FC Braşov. Administratorul judiciar Alexandru Cosmin Gheorghe a prezentat instanţei hotărârea...
Jose "Pepe" Murcia, în vârstă de 51 de ani, fost tehnician la FC Braşov, se află în stare gravă, dar stabilă în Finlanda, după ce a suferit un infarct în timp ce se antrena,...
Formaţia FC Braşov a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, echipa Foresta Suceava, într-un meci din etapa a 12-a a Ligii 2, în care a jucat în inferioritate numerică mai mult...
Patronul FC Braşov, Ioan Neculaie, va ieşi din arest preventiv, sâmbătă la ora 00:00, după ce i-a expirat mandatul de arestare preventivă, iar procurorul a dispus măsura controlului...
Preşedintele grupului Nilor, Lorenzo Grassini, a declarat în cotidianul italian La Nazione că va prelua echipe de fotbal FC Braşov, iar obiectivul noului acţionariat este de a duce echipa în...
Alexandru Gheorghe, administratorul judiciar al FC Braşov, a declarat că echipa îşi poate desfăşura normal activitatea în continuare, însă important este să găsească resursele...
Președintele de onoare al FC Brașov, Romică Pașcu, a declarat că Adunarea Generală a creditorilor a respins planul de reorganizare, iar în aceste condiții gruparea ardeleană, aflată în...
Omul de afaceri braşovean Ioan Neculaie, patronul clubului FC Braşov, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată,...
Omul de afaceri braşovean Ioan Neculaie va fi cercetat sub control judiciar, după ce Tribunalul Braşov a respins propunerea procurorilor de arestare preventivă, sâmbătă dimineaţa, în jurul...
Tehnicianul Adrian Szabo a semnat, joi, un contract valabil pentru următoarele două sezoane cu gruparea de Liga 2, FC Braşov, antrenorul considerând că este realizabil obiectivul de revenire...
|
|
|
|
S-au nascut azi
Adrian Sălăgeanu
România
43 ani

Andreas Calcan
România
32 ani

Antonio Nocerino
Italia
41 ani

Bart Goor
Belgia
53 ani

Benjamin Onwuachi
Nigeria
42 ani

Benjamin van Leer
Olanda
34 ani

Bogdan Rusu
România
36 ani

Carlos Hernández
Costa Rica
44 ani

Christian Noboa
Ecuador
41 ani
Dumitru Marcu
România
76 ani

Evander Sno
Olanda
39 ani

Fabien Barrillon
Franţa
38 ani

Florian Riedel
Germania
36 ani

Gai Assulin
Israel
35 ani

Ioan Sdrobiș
România
80 ani

Ireneusz Jeleń
Polonia
45 ani

Jerko Leko
Croația
46 ani

Jorge Andrade
Portugalia
48 ani
Joyskim Dawa
Camerun
30 ani

Levente Mitrea
România
36 ani

Luciano Galletti
Italia
46 ani

Márton Esterházy
Ungaria
70 ani
Mircea Rednic
România
64 ani
Mircea Rus
România
48 ani

Mohamed Dahmane
Algeria
44 ani

Nebojša Pavlović
Serbia
45 ani

R a f a
Spania
41 ani

Robbie Fowler
Anglia
51 ani

Silviu Pintea
România
41 ani

Thomas Doll
Germania
60 ani

Víctor Diogo
Uruguay
68 ani

Xhuljano Kulli
Albania
35 ani
|
|
|
|