Pawel Golanski, fundaşul echipei Steaua Bucureşti, se află pe lista lărgită de 31 de jucători anunţată de selecţionerul echipei de fotbal a Poloniei, olandezul Leo Beenhakker, pentru turneul final al EURO 2008, care se va desfăşura în Austria şi Elveţia între 7 şi 29 iunie.
Componenţa definitivă a lotului de 23 va fi anunţată pe 28 mai.
Beenhakker a precizat că intenţionează să îl includă pe listă şi pe mijlocaşul brazilian Roger Guereirro (27 de ani), care evoluează la Legia Varşovia şi care este în aşteptarea paşaportului polonez şi a acceptului din partea FIFA de a evolua pentru Polonia.
Iată lista de 31 de jucători anunţată de Beenhakker:
Portari: Artur Boruc (Celtic Glasgow/Scoţia), Tomasz Kuszczak (Manchester United/Anglia), Lukasz Fabianski (Arsenal Londra/Anglia), Wojciech Kowalewski (Korona Kielce);
Fundaşi: Jacek Bak (FK Austria Viena/Austria), Arkadiusz Radomski (Austria Viena/Austria), Marcin Wasilewski (Anderlecht Bruxelles/Belgia), Pawel Golanski (Steaua Bucureşti/România), Mariusz Jop (FK Moscova/Rusia), Adam Kokoszka (Wisla Cracovia), Jakub Wawrzyniak (Legia Varşovia), Michal Zewlakow (Olympiakos Pireu/Grecia), Grzegorz Bronowicki (Steaua roşie Belgrad/Serbia);
Mijlocaşi: Dariusz Dudka (Wisla Cracovia), Wojciech Lobodzinski (Wisla Cracovia), Jakub Blaszczykowski (Borussia Dortmund/Germania), Mariusz Lewandowski (Şahtior Doneţk/Ucraina), Rafal Murawski (Lech Poznan/Polonia), Lukasz Gargula (GKS Belchatow/Polonia), Jacek Krzynowek (VfL Wolfsburg/Germania), Euzebiusz Smolarek (Racing
Santander/Spania), Radoslaw Majewski (Groclin Grodzisk), Michal Golinski (Zaglebie Lubin), Michal Pazdan (Gornik Zabrze);
Atacanţi: Maciej Zurawski (PAE Larissa/Grecia), Tomasz Zahorski (Gornik Zabrze), Radoslaw Matusiak (Wisla Cracovia), Lukasz Piszczek (Hertha Berlin/Germania), Marek Saganowski (FC Southampton/Anglia), Artur Wichniarek (Arminia Bielefeld/Germania), Dawid Janczyk (ŢSKA Moscova/Rusia).
Polonia face parte din grupa B, alături de Austria, Croaţia şi Germania.