Trofeul Henry Delaunay, după numele francezului care a imaginat Campionatul european de fotbal inter-ţări, şi care va fi acordat pe 1 iulie echipei câştigătoare a
Euro 2012, a fost adus vineri la Kiev, de ambasadorul Uniunii europene de fotbal, fostul internaţional croat David Suker.
Suker, fost jucător la Real Marid şi Sevilla, a predat cupa Primăriei din capitala ucraineană, unde s-a întâlnit cu un vechi prieten şi adversar, Andrei Şevcenko, care exercită funcţia de ambasador al competiţiei. Şevcenko a prezentat trofeul compatrioţilor săi, cu 28 de zile înainte de începerea competiţiei, la Varşovia. Suporterii vor putea să se fotografieze timp de 2 zile cu această cupă în Piaţa Independenţei din Kiev.
Începând de luni, trofeul va călători în următoarele săptămâni prin întreaga ţară. În fapt, cupa este alta decât cea cucerită de Spania-2008, dar este o versiune a originalului, creată în 1958 de un bijutier francez, în onoarea primului preşedinte al UEFA, Henry Delaunay.