Reprezentativele Germaniei, Olandei și Portugaliei au înregistrat rezultate surprinzătoare în amicalele jucate sâmbătă seară, cu două săptămâni înaintea participării la Euro 2012.
Germania a pierdut cu scorul de 5-3 partida jucată cu Elevetia pe stadionul St. Jakob din Basel. Nemții au fost conduși cu 2-0, prin două goluri marcate de Derdiyok într-un interval scurt de timp (‘21, ‘23) și au redus din diferență prin Hummels (‘45). În repriza secundă, elvețienii au reușit să marcheze alte trei goluri, prin Derdiyok (‘50), Lichtsteiner (‘67) și Mehmedi (‘76) în condițiile în care selecționată pregătită de Joachim Low nu a punctat decât de două ori prin Schurrle (‘64) și Reus (‘72).
Portugalia, prima adversară a Germaniei la
CE 2012, nu a reușit să obțină decât un 0-0 pe teren propriu, la Leiria, în partidă cu Macedonia. Acest rezultat nu îl îngrijorează pe starul Cristiano Ronaldo, după cum a declarat el după meci.
"Am făcut un meci bun, chiar dacă mereu e complicat să marchezi împotriva echipelor care doar se apără. A fost un test bun pentru noi, nu este grav că am făcut egal. Pentru noi, meciul cel mai important de la Europene va fi primul, cel cu Germania", a spus jucătorul echipei Real Madrid.
Naționala Olandei a pierdut, scor 1-2, pe teren propriu, meciul jucat cu mai modesta Bulgaria. Van Persie a deschis scorul în ultimul minut al primei reprize, iar Popov a egalat la cinci minute după pauză, când a transformat un penalty. Golul victoriei bulgarilor a fost marcat în minutul 90+2 de Micanski.
Rezultatele înregistrate sâmbătă în meciurile amicale internaționale:
Elvetia - Germania 5-3
Portugalia - Macedonia 0-0
Irlanda - Bosnia 1-0
Polonia - Slovacia 1-0
Spania - Serbia 2-0
Olanda - Bulgaria 1-2
Norvegia - Anglia 0-1
Danemarca - Brazilia 1-3
Finlanda - Turcia 3-2
Cehia - Israel 2-1
Grecia - Slovenia 1-2
El Salvador - Moldova 2-0
SUA - Scotia 5-1
Honduras - Noua Zeelandă 0-1
RomanianSoccer