Accidentat la coapsa stângă sâmbătă, la amicalul cu Bulgaria (1-2), olandezul Joris Mathijsen nu a suferit o ruptură musculară, aşa cum se credea iniţial, dar durata indisponibilităţii sale nu este deocamdată foarte clară, a anunţat în urmă cu puţin timp Federaţia olandeză citată de l'equipe.fr.
Fundaşul a efectuat marţi un control IRM care a demonstrat că nu este vorba decât de o întindere musculară la coapsa stângă.
Potrivit staff-ului medical al naţionalei Olandei, Mathijsen, legitimat la Malaga, ar putea lipsi cel puţin o săptămână de la antrenamente, dar va putea participa la
Euro 2012 în cazul în care va fi păstrat în lot.
RomanianSoccer