Preşedintele clubului spaniol de fotbal Atletico Madrid, Enrique Cerezo, s-a arătat inflexibil faţă de posibilitatea ca atacantul columbian Radamel Falcao să se transfere la o altă echipă în această vară.
"În acest moment, Falcao mai are încă patru ani de contract. Să vorbeşti în acest moment dacă pleacă sau rămâne este o prostie", a declarat Cerezo.
Chestionat în legătură cu valoarea de piaţă a vedetei sale, Cerezo a precizat:
"Falcao valorează mult, însă cum în acest moment nu avem nicio intenţie să-l vindem, nu şiu care e valoarea sa".
Presa spaniolă a avansat suma de 60 milioane euro, pe care se presupune că ar fi dispusă să o plătească Chelsea Londra pentru a-l aduce pe Falcao ca înlocuitor al ivorianului Didier Drogba.
"Are o clauză de reziliere în contract şi, teoretic, aceasta reprezintă valoarea sa, însă el mai are patru ani de contract cu Atletico", a adăugat conducătorul lui Atletico.
Enrique Cerezo se află în Cehia pentru a analiza posibilitatea efectuării unui schimb de experienţă cu cluburile Slavia Braga şi FC Zbrojovska Brno, pe plan sportiv, medical şi al responsabilităţii social corporative. Acordul, care nu a fost deocamdată semnat, prevede între altele ca antrenori şi tineri fotbalişti cehi, din cadrul celor două grupări, să efectueze stagii în Spania.
Cerezo s-a arătat receptiv faţă de oferta lansată de Slavia Praga, care în 2012 împlineşte 120 ani de la înfiinţare, de a disputa cu această ocazie un meci amical în compania lui Atletico Madrid.
"Suntem încântaţi să venim să jucăm aici, însă trebuie să vedem datele. Dorim să venim cu echipa completă", a afirmat oficialul spaniol.
Atletico Madrid a cucerit anul acesta trofeul
Europa League, după o finală disputată pe Arena Naţională din Bucureşti, în compania unei alte echipe spaniole Athletic Bilbao, în faţa căreia s-a impus cu 3-0, două dintre goluri fiind marcate de Radamel Falcao.