Antrenorul formaţiei Gaz Metan Severin, Marian Bondrea, a declarat că decizia Comitetului Executiv al FRF de a promova echipa sa în Liga 1 era cea mai corectă pe care o putea lua, fiind prevăzută şi de regulamentele internaţionale.
"E cea mai corectă decizie, nu se putea lua alta. Nu exista o altă variantă de vreme ce e prevăzută şi de regulamentele internaţionale, care specifică lucrul ăsta. În plus anul trecut se întâmplase un caz similar. Nici Oradea nu a avut licenţă de pe locul doi şi a promovat Mioveni, de pe locul trei", a declarat Bondrea.
Tehnicianul a precizat că va schimba programul echipei, adaptându-l pentru Liga 1:
"E destul de devreme să discut acum despre obiectivul nostru în Liga 1. Lăsaţi-ne un pic să savurăm bucuria acestei promovări şi apoi ne vom gândi şi la obiectiv. Vom decide însă şi în funcţie de discţiile cu persoanele din conducerea clubului şi posibilităţile de a mai întări cât de cât lotul. Baza va rămâne însă cei care au realizat obiectivul de a promova, dar se doreşte o revigorare a lotului ca de fiecare dată. Trebuie făcut lucrul ăsta, 3-4 jucători vor veni. Nu foarte mulţi, pentru că atunci se afectează relaţiile dintre jucători. Va trebui să schimbăm şi programul acum, fotbaliştii vor veni mai devreme din vacanţă, vom face un program de prima ligă".
Comitetul Executiv al FRF a decis, vineri, ca echipa Gaz Metan Severin, ocupanta locului trei din Seria II a Ligii 2, să promoveze în Liga 1 în locul Politehnicii Timişoara, care nu a depus dosarul de licenţiere.
"Am fost la FRF cu preşedintele clubului şi domnul primar. Comitetul Executiv a luat singura hotărâre legală pe care o putea lua, aceea de a promova pe Gaz Metan Severin în Liga 1 din sezonul 2012-2013. Nu am fost prezent la şedinţa CE, dar când s-a terminat, mi s-a comunicat această decizie. Ne aşteptam, nu am avut nicio cea mai mică emoţie pentru că ştiam că era singura decizie legală, statutară şi regulamentară. Nu ştiu ce se va întâmpla cu Timişoara, eu mă bucur că Severin a promovat", a declarat avocatul clubului Gaz Metan Severin, Giuseppe Andelos.
El a subliniat că, din punctul său de vedere, această decizie nu mai poate fi contestată:
"O decizie privind un baraj, nu avea sprijin regulamentar şi nu putea fi luată în calcul. Din punctul meu de vedere, această decizie nu mai poate fi contestată, dar orice se poate întâmpla".
Clasată pe locul 15 în Liga 1, FCM Târgu-Mureş va evolua îl eşalonul secund.