Comisarul european pentru sănătate şi protecţia consumatorului John Dalli şi preşedintele UEFA Michel Platini au lansat, vineri, o campanie comună UE-UEFA de informare a consumatorului, în sprijinul suporterilor ce călătoresc la Campionatul
Euro 2012, găzduit de Polonia şi Ucraina.
Un
portal accesibil de pe pagina de start a Campionatului European UEFA 2012 şi de pe multe alte site-uri internet - inclusiv de pe cele ale Centrelor Europene pentru Consumatori - oferă informaţii privind modul cel mai eficient de pregătire a călătoriei şi acţiunile care trebuie întreprinse în cazul în care există probleme în calitate de consumatori pe teritoriul Poloniei (sau la întoarcerea din Polonia). Serviciile centrului de contact Europe Direct vor răspunde la orice întrebări on-line despre drepturile generale ale consumatorilor din UE în 23 de limbi, în timp ce o linie telefonică de informare pentru consumatori în limba engleză - operată de către Federaţia poloneză a consumatorilor Federacja Konsumentów - va oferi sprijin juridic pentru cei care întâmpină probleme în calitate de consumatori în Polonia. Afişe privind aceste servicii vor fi afişate în beneficiul suporterilor la hotelurile populare.
Linia telefonică de informare pentru consumatori va fi deschisă de la 1 iunie la 31 iulie 2012 pentru a răspunde la toate întrebările legate de consum pe care suporterii le-ar putea avea atunci când sunt în Polonia. Aceasta va fi operată de către Federaţia poloneză a consumatorilor (Federacja Konsumentów), cu finanţarea Oficiului pentru Concurenţă şi Protecţia Consumatorilor în Polonia şi a Comisiei Europene. Aceasta va oferi consiliere juridică privind modul în care pot fi rezolvate cazuri concrete în Polonia.
Linia telefonică gratuită de informare pentru consumatori este 800 007 707, număr care poate fi apelat în reţeaua poloneză de telefonie fixă sau în reţelele de telefonie mobilă care folosesc operatori polonezi.
Linia telefonică de informare pentru consumatori este +48 228 27 5474, număr ce poate fi apelat în reţelele de telefonie mobilă ale operatorilor străini. Se aplică tarifele normale, inclusiv cele de roaming.
Mai mult, Europe Direct va sprijini acest serviciu, având capacitatea de a răspunde la întrebări în cele 23 de limbi ale UE. Cele mai populare întrebări privind drepturile consumatorilor variază de la drepturile pe care aceştia le au în cazul în care le este anulat zborul, la ceea ce ar trebui să facă în cazul în care achiziţionează un produs defectuos, la cazul în care au nevoie de un serviciu medical sau la tipurile de documente de care au nevoie pentru a călători în Ucraina.
Campania UE-UEFA este organizată cu sprijinul reţelei de 29 de Centre Europene ale Consumatorilor (ECC-Net). ECC-Net poate oferi suporterilor sfaturi în materie de protecţie a consumatorilor înaintea plecării lor şi le poate acorda un sprijin suplimentar - pentru a intra în contact cu societăţile sau pentru a urmări traseul reclamaţiilor - odată ce suporterii se întorc acasă. Detaliile de contact ale celor 29 de Centre Europene ale Consumatorilor sunt disponibile la
adresa.