Oraşul Wieliczka, unde se află cea mai veche mină de sare încă în activitate în lume, după aprecierile localnicilor, a pregătit încălţări de fotbal sculptate în blocuri de sare pentru echipa Italiei, care va avea aici cartierul general în timpul
Euro 2012.
"Am pregătit 30 de perechi de încălţăminte din sare pentru jucătorii şi staff-ul echipei italiene, care le vor fi înmânate la sosirea în oraşul nostru, prevăzută pentru 5 iunie", a explicat Magdalena Golonka.
"Fiecare va primi un singur pantof, pentru piciorul drept. Evident, este vorba de opere de artă, nu de încălţăminte care să poată fi purtată, oricum sunt foarte grele", a adăugat ea.
Selecţionerul italian Cesare Prandelli va primi, de asemenea, cheile oraşului, de asemenea sculptate în sare.
Selecţionata italiană va locui în acest oraş din sudul Poloniei, la 30 km de Cracovia, în timpul turneului final organizat de Polonia şi Ucraina (programat între 8 iunie şi 1 iulie). Italia face parte din grupa C, alături de Spania, Irlanda şi Croaţia.
- Fundaşii centrali ai Angliei Gary Cahill şi John Terry vor efectua teste radiologice de control după ce au fost loviţi în meciul de pregătire pentru Euro 2012 contra Belgiei (1-0), sâmbătă, pe Wembley. Anglia a pierdut deja 2 jucători din cauza accidentărilor în timpul pregătirii, mijlocaşii Frank Lampard şi Gareth Barry.