Echipa Suediei a sosit miercuri în Ucraina, în timp ce Anglia a ajuns în Polonia în vederea
Campionatului European de fotbal 2012, au anunţat organizatorii competiţiei.
Suedia s-a cazat la hotelul din Kozin, localitate situată la 25 km sud de Kiev. Suedezii vor evolua în Grupa D, alături de Ucraina, Anglia şi Franţa.
Franţa şi Suedia sunt singurele echipe străine, din cele 16 angajate în total, ce vor avea cartierul general în Ucraina.
În schimb Anglia, cealaltă echipă din grupă, a ales să-şi instaleze tabăra la Cracovia, în Polonia, în ciuda faptului că toate cele trei meciuri din grupă se vor juca în Ucraina. Englezii au sosit miercuri seara.
Celelalte 12 echipe, între care Polonia care va juca pe terenul propriu, sunt deja instalate.
Campionatul European de fotbal 2012 debutează vineri, cu partida din Grupa A dintre echipele Poloniei şi Greciei.