|






























|
Euro 2012: Suntem multumiti, a declarat Advocaat dupa victoria cu Cehia
Selecţionerul Rusiei, olandezul Dick Advocaat, s-a declarat mulţumit după victoria categorică înregistrată în faţa Cehiei ( 4-1), sâmbătă seara la Wrocklaw (Polonia), în cadrul Grupei A a Campionatului European de fotbal ediţia 2012, însă regretă că elevii săi nu au fructificat toate ocaziile avute pe parcursul jocului.
"Suntem mulţumiţi, am marcat patru goluri, este un rezultat foarte bun şi am fi putut înscrie şi alte goluri. Dar la 2-1 ne-am confruntat cu situaţii periculoase. Puteam fi mai precişi, nu am fost cu adevărat în meci în primul sfert de oră, iar jocul a fost echilibrat. Insă, imediat după aceea jucătorii au evoluat cu adevărat bine. Mereu e loc de mai bine, însă noi am arătat ceea ce ştim să facem şi împotriva Italiei (pe care ruşii au învins-o recent cu 3-0 într-un amical). Favoriţi? Important este să câştigi primul meci, dar la final se ridică trofeul, nu acum", a precizat Advocaat după joc.
Selecţionerul ceh Michal Bilek nu şi-a putut ascunde dezamăgirea după debutul cu stângul la Euro 2012, însă a recunoscut superioritatea Rusiei, pe care o consideră acum favorita grupei.
"Sunt extrem de dezamăgit. Am început bine meciul, am avut posesia mingii, însă nu ne-am fructificat ocaziile. Apoi am pierdut balonul iar ruşii au profitat şi au marcat de două ori. Am revenit în joc, însă iar am pierdut mingea şi adversarii ne-au pedepsit. Este un rezultat impresionat pentru Rusia, pe care o consider favorita grupei. Sunt cu adevărat foarte puternici. Combinaţiile lor ne-au pus foarte multe probleme, cu jocul lor dintr-o singură atingere. Nu am reuşit să ţinem mingea, nu am avut suficientă răbdare... Acum trebuie să ne refacem moralul, cred în continuare că ne putem califica", a spus Bilek.
Taguri:
Euro 2012
Campionatul European 2012
Polonia si Ucraina
Dick Advocaat
Michal Bilek
» Program si rezultate Campionatul European de fotbal
» Preliminariile Campionatului European
Comenteaza
Ultimele stiri - Campionatul european
Georgianul Georges Mikautadze, germanul Jamal Musiala, slovacul Ivan Schranz, olandezul Cody Gakpo, spaniolul Dani Olmo şi englezul Harry Kane, cu câte 3 goluri, sunt golgheterii...
Selecţionata Spaniei a câştigat Campionatul European de fotbal - EURO 2024, duminică seara, pe "Olympiastadion" din Berlin, după ce a învins Anglia în finală, cu scorul de 2-1...
După o lună de meciuri la care au participat 24 de echipe, Campionatul European de fotbal îşi află duminică seară câştigătoarea. Naţionalele Spaniei şi Angliei luptă pentru trofeul...
Selecţionata Angliei s-a calificat în finala Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins echipa Olandei cu scorul de 2-1 (1-1),...
Selecţionata Spaniei s-a calificat în finala Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins echipa Franţei cu scorul de 2-1 (2-1), marţi seara, pe...
Selecţionata Olandei s-a calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins echipa Turciei cu scorul de 2-1 (0-1),...
Selecţionata Angliei s-a calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins Elveţia cu 5-3, la loviturile de departajare,...
Selecţionata Franţei s-a calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins Portugalia cu scorul de 5-3, la...
Selecţionata Spaniei s-a calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal - EURO 2024, printr-o victorie în faţa Germaniei, echipa gazdă, cu scorul de 2-1 (0-0,...
Selecţionata Turciei s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins echipa Austriei cu scorul...
Naţionala României a părăsit Campionatul European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a fost învinsă de echipa Olandei cu scorul de 3-0 (1-0), marţi seara, pe Football...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Abel Balbo
Argentina
60 ani

Alexi Lalas
SUA
56 ani
António Semedo
Portugalia
47 ani
BURSASPOR KULÜBÜ
Turcia
63 ani

Chinedu Obasi
Nigeria
40 ani
Daniel Tudor
România
52 ani
Darko Lukanović
Suedia
42 ani
Dino Eze
Nigeria
42 ani

Florin Popa
România
43 ani

Jean Claude Bozga
RD Congo
42 ani

KRC GENK
Belgia
38 ani

Luis García Postigo
Mexic
58 ani
Marian Ivan
România
57 ani
Marius Radu
România
49 ani

Peter Maes
Belgia
62 ani
Sacha Clémence
Franţa
38 ani

SANDNES ULF
Norvegia
115 ani

Șenol Güneș
Turcia
74 ani

Takuto Oshima
Japonia
28 ani

Thorben Marx
Germania
45 ani

Tony Sanneh
SUA
55 ani
Vinko Međimorec
Croaţia
30 ani

Vital Borkelmans
Belgia
63 ani

Yaser Yıldız
Turcia
38 ani

Zoltán Harsányi
Slovacia
39 ani
|
|
|
|