|






























|
Euro 2012: Slawek si Slavko transmit
- Alan Shearer nu vede, în nicicum, Anglia, aflată în pragul debutului luni, cu Franţa, să câştige Euro 2012 la fotbal. "Nu ne văd câştigând şi cred că este pentru prima oară, din cât de departe îmi pot aminti eu, când disputăm o mare competiţie fără nicio speranţă", a apreciat fostul căpitan al echipei Angliei. "Cu o lună în urmă, nici antrenor nu aveam. În schimb, suntem plini de accidentaţi. O semifinală ar fi o performanţă", a spus el.
- "Avem cele mai bune prime dintre toate echipele de la Euro", s-a mândrit Grigori Surkis, preşedintele Federaţiei ucrainene. "Echipa va încasa 500.000 de Euro pentru fiecare victorie în grupe, iar pentru un etal 25.000 Euro", a precizat el, adăugând că selecţionata naţională va avea un total de 2 milioane dacă va trece în sferturi, sumă care va fi dublată în cazul ajungerii în ultimul careu. Victoria finală ar fi recompensată cu 4,5 milioane, iar cea pentru un loc în finală - cu 3 milioane de Euro.
- Întrebat de un jurnalist ucrainean care voia să ştie de ce la o plimbare prin Doneţk fotbaliştii francezi au cumpărat atât de mult parfum dintr-un centru comercial, Alou Diarra nu a căzut în capcană, spunând, de pildă, "pentru cadouri", deşi sala a râs, cu subînţeles. "Nu prea am avut timp de aprovizionare înainte. De fapt, jucătorii echipei Franţei sunt foarte cocheţi, suntem atenţi la igiena noastră".
- Jucătorii talentaţi nu sunt întotdeauna şi modele de hărnicie. În această privinţă, să priveşti încălzirea suedezului Zlatan Ibrahimovic este un spectacol în sine. După o parodie de footing, în care el pleacă ultimul, se opreşte ultimul şi taie toate virajele târşindu-şi picioarele, atacantul milanez imită în dorul lelii exerciţiile cerute de preparatorul fizic. Graţie marii sale experienţe, este şi greu de reperat, mai ales în lucrul la sol, unde îi este mai uşor să se facă nevăzut.
- Extrem de dezamăgită de dura înfrângere (1-4) din meciul cu Rusia, vineri, în grupa A, presa cehă a criticat la grămadă impotenţa jucătorilor săi în faţa impresionanţilor ruşi, unii ziarişti văzând în această lipsă de reacţie un soi de masochism. "Ca şi cum ar fi spus ursului rus: ai venit, ia şi mănâncă-ne!", scrie DNES, cotidianul cu cel mai mare tiraj din Cehia.
Taguri:
Euro 2012
Campionatul European 2012
Polonia si Ucraina
Slawek
Slavko
» Program si rezultate Campionatul European de fotbal
» Preliminariile Campionatului European
Comenteaza
Ultimele stiri - Campionatul european
Georgianul Georges Mikautadze, germanul Jamal Musiala, slovacul Ivan Schranz, olandezul Cody Gakpo, spaniolul Dani Olmo şi englezul Harry Kane, cu câte 3 goluri, sunt golgheterii...
Selecţionata Spaniei a câştigat Campionatul European de fotbal - EURO 2024, duminică seara, pe "Olympiastadion" din Berlin, după ce a învins Anglia în finală, cu scorul de 2-1...
După o lună de meciuri la care au participat 24 de echipe, Campionatul European de fotbal îşi află duminică seară câştigătoarea. Naţionalele Spaniei şi Angliei luptă pentru trofeul...
Selecţionata Angliei s-a calificat în finala Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins echipa Olandei cu scorul de 2-1 (1-1),...
Selecţionata Spaniei s-a calificat în finala Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins echipa Franţei cu scorul de 2-1 (2-1), marţi seara, pe...
Selecţionata Olandei s-a calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins echipa Turciei cu scorul de 2-1 (0-1),...
Selecţionata Angliei s-a calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins Elveţia cu 5-3, la loviturile de departajare,...
Selecţionata Franţei s-a calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins Portugalia cu scorul de 5-3, la...
Selecţionata Spaniei s-a calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal - EURO 2024, printr-o victorie în faţa Germaniei, echipa gazdă, cu scorul de 2-1 (0-0,...
Selecţionata Turciei s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins echipa Austriei cu scorul...
Naţionala României a părăsit Campionatul European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a fost învinsă de echipa Olandei cu scorul de 3-0 (1-0), marţi seara, pe Football...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Abel Balbo
Argentina
60 ani

Alexi Lalas
SUA
56 ani
António Semedo
Portugalia
47 ani
BURSASPOR KULÜBÜ
Turcia
63 ani

Chinedu Obasi
Nigeria
40 ani
Daniel Tudor
România
52 ani
Darko Lukanović
Suedia
42 ani
Dino Eze
Nigeria
42 ani

Florin Popa
România
43 ani

Jean Claude Bozga
RD Congo
42 ani

KRC GENK
Belgia
38 ani

Luis García Postigo
Mexic
58 ani
Marian Ivan
România
57 ani
Marius Radu
România
49 ani

Peter Maes
Belgia
62 ani
Sacha Clémence
Franţa
38 ani

SANDNES ULF
Norvegia
115 ani

Șenol Güneș
Turcia
74 ani

Takuto Oshima
Japonia
28 ani

Thorben Marx
Germania
45 ani

Tony Sanneh
SUA
55 ani
Vinko Međimorec
Croaţia
30 ani

Vital Borkelmans
Belgia
63 ani

Yaser Yıldız
Turcia
38 ani

Zoltán Harsányi
Slovacia
39 ani
|
|
|
|