Selecţionerul Cehiei, Michal Bilek, este bucuros dupa victoria impotriva Greciei, 2-1, marţi, în Grupa A a
Euro 2012, şi a recunoscut că "presiunea era mare, ştiam că Euro e terminat pentru noi în caz de înfrângere", după eşecul din primul meci, 1-4 cu Rusia.
"Am început excelent. Şi contra Rusiei am început bine, însă acum am avut noroc să marcăm. Am jucat foarte bine în prima repriză, mingea a circulat foarte bine. A fost mai greu în repriza a doua, fiindcă Rosicky nu mai putea juca. Am luat apoi un gol urât. Chiar dacă adversarii au presat, după aceea n-au mai avut ocazii. Sunt bucuros, fiindcă presiunea era mare, ştiam că Euro e terminat pentru noi în caz de înfrângere", a afirmat Bilek.
"Grecii n-au avut multe ocazii, fiindcă noi dominăm jocul aerian", a spus tehnicianul, care s-a declarat
"mulţumit de toţi jucătorii" şi a mai afirmat că speră în restabilirea lui Rosicky.
Întrebat cum vede faptul că el şi atacantul Milan Baros au fost huiduiţi de suporterii cehi, el a răspuns:
"Ştiu că nu sunt popular, dar ce vreţi să fac? Baros nu merită aşa ceva, a marcat totuşi 41 de goluri pentru naţională. Îmi pare rău că-l huiduie. E un sport de echipă, asta-i enervează chiar şi pe ceilalţi jucători".
Petr Jiracek, autorul primului gol al cehilor, a afirmat:
"După cinci minute, noi conduceam şi eram împinşi de public. În repriza a doua am fost însă dezorganizaţi, aşa că a trebuit să ne batem până la capăt. Sunt bucuros să joc, nu contează dacă pe dreapta sau pe stânga".
La rândul său, Vaclav Pilar, autor al golului doi al cehilor, marcator şi contra Rusiei, a spus:
"Ştiam că grecii sunt nişte buldogi, tari la dueluri. Am reuşit să-i surprindem cu două goluri în şase minute. Apărarea noastră a jucat foarte bine în repriza secundă".