Selecţionerul Fernando Santos a deplâns începutul dezastruos al Greciei în meciul cu Cehia, în care echipa sa a fost condusă cu 2-0 după numai 6 minute, elenii pierzând în final cu 1-2, marţi, în Grupa A a
Euro 2012.
"Meciul a început foarte prost pentru noi. Ştiam că se poate întâmpla. În primul lor meci (1-4 cu Rusia), cehii au început foarte tare, însă deşi fusesem avertizaţi, n-am reuşit să răspundem. Aceeaşi echipă, cu Fotakis în plus, a făcut o repriză secundă foarte bună contra Poloniei (1-1), aşa că am fi putut realiza mai mult. Ar fi fost alt meci fără cele două goluri primite în şase minute", a declarat Fernando Santos.
"În zece meciuri din preliminarii am luat patru goluri, acum am încasat deja trei în două meciuri! Acele minute ne-au costat scump. După aceea am fost în sfârşit prezenţi pe teren, am jucat cu inima, am făcut totul ca să egalăm, dar n-am reuşit. Acum trebuie să ne gândim la ultimul meci, speranţe încă mai sunt", a adăugat tehnicianul portughez.
În ultimul său joc din Grupa A, Grecia întâlneşte sâmbătă Rusia.