Întreaga presă poloneză de miercuri salută evoluţia bună a echipei de fotbal în meciul de marţi cu Rusia (1-1) din Grupa A a
Euro 2012, iar ziariştii sunt convinşi de calificarea în sferturi de finală.
"Acest egal are gust de victorie", estimează tabloidul Super Express, adăugând că naţionala rămâne
"imbatabilă".
Gazeta Wyborcza salută o echipă de
"profesionişti" şi nu d
e "amatori". Ziarul scrie că
"deocamdată putem fi siguri că nu ne vom mai face de râs la turneu, iar jucătorii sunt la înălţimea sarcinii".
"A revenit speranţa", titrează Rzeczpospolita. Ca toată presa din Polonia, ziarul consideră că naţionala păstrează şanse intacte de a ajunge în sferturi de finală, deoarece o victorie în meciul decisiv cu Cehia, de sâmbătă,
"nu este un lucru imposibil".
Presa poloneză revine asupra incidentelor dintre huliganii polonezi şi ruşi, produse înaintea meciului.
"Deşi câteva bătăi au afectat imaginea unui turneu deocamdată liniştit, ele sunt doar marginale şi privesc doar câteva sute de persoane", notează Rzeczpospolita, subliniind că sute de mii se suporteri au petrecut o seară frumoasă.