|






























|
Euro 2012: Hodgson le cere jucatorilor sa fie vigilenti in atac
Selecţionerul echipei Angliei, Roy Hodgson, mulţumit de egalul scos cu Franţa (1-1), le-a cerut jucătorilor săi să îndrepte ultimele "greşeli" făcute în atac pentru a înscrie goluri şi a învinge Suedia, vineri, în cel de-al doilea lor meci din Grupa D a Campionatului European de fotbal 2012.
"Uneori, eu am impresia că jucătorii mei au tendinţa de a şuta prea repede din cauza obişnuinţei din Premier League unde există multă intensitate", a explicat Roy Hodgson, dând exemplu meciul cu Franţa.
"Am tras la poartă din una sau pase. În prima repriză, în special, noi am avut una sau două ocazii foarte clare pe care nu am reuşit să le concretizăm tocmai pentru că am şutat prea repede. În schimb, francezii au jucat mult în două, trei pase, au păstrat balonul pentru a căuta soluţii", a adăugat tehnicianul englez, încrezător în şansele echipei sale odată cu revenirea atacantului Wayne Rooney, care e suspendat şi pentru meciul cu Suedia.
"Adevăratul nostru nr.10 va fi Wayne Rooney, pentru că este într-o mare formă şi este nerăbdător să joace. Nu mai poate să aştepte. Dacă va şi juca aşa în stilul său, atunci va fi foarte greu să ne bată cineva", a conchis selecţionerul.
Taguri:
Euro 2012
Campionatul European 2012
Polonia si Ucraina
Anglia
Roy Hodgson
Suedia
» Program si rezultate Campionatul European de fotbal
» Preliminariile Campionatului European
Comenteaza
Ultimele stiri - Campionatul european
Georgianul Georges Mikautadze, germanul Jamal Musiala, slovacul Ivan Schranz, olandezul Cody Gakpo, spaniolul Dani Olmo şi englezul Harry Kane, cu câte 3 goluri, sunt golgheterii...
Selecţionata Spaniei a câştigat Campionatul European de fotbal - EURO 2024, duminică seara, pe "Olympiastadion" din Berlin, după ce a învins Anglia în finală, cu scorul de 2-1...
După o lună de meciuri la care au participat 24 de echipe, Campionatul European de fotbal îşi află duminică seară câştigătoarea. Naţionalele Spaniei şi Angliei luptă pentru trofeul...
Selecţionata Angliei s-a calificat în finala Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins echipa Olandei cu scorul de 2-1 (1-1),...
Selecţionata Spaniei s-a calificat în finala Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins echipa Franţei cu scorul de 2-1 (2-1), marţi seara, pe...
Selecţionata Olandei s-a calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins echipa Turciei cu scorul de 2-1 (0-1),...
Selecţionata Angliei s-a calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins Elveţia cu 5-3, la loviturile de departajare,...
Selecţionata Franţei s-a calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins Portugalia cu scorul de 5-3, la...
Selecţionata Spaniei s-a calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal - EURO 2024, printr-o victorie în faţa Germaniei, echipa gazdă, cu scorul de 2-1 (0-0,...
Selecţionata Turciei s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins echipa Austriei cu scorul...
Naţionala României a părăsit Campionatul European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a fost învinsă de echipa Olandei cu scorul de 3-0 (1-0), marţi seara, pe Football...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Ádám Szalai
Ungaria
37 ani

Alexander Vaaßen
Germania
33 ani

Billy Bremner
Scoția
82 ani

Bixente Lizarazu
Franța
55 ani

Bror Mellberg
Suedia
101 ani

Craig Eastmond
Anglia
34 ani
Cristian Neguț
România
29 ani

Daniel Grigorov
România
46 ani

Daniël Veyt
Belgia
68 ani

Dariusz Dudka
Polonia
41 ani
Denis Hergheligiu
România
25 ani

Dominique Dropsy
Franța
73 ani

Dragan Pantelić
Yugoslavia
73 ani

Erich Beer
Germania
78 ani
Ezequiel Filippetto
Argentina
37 ani
Gabriel Doltea
România
44 ani

Georges Mandjeck
Camerun
36 ani
Gheorghe Mihali
România
59 ani
Ionuț Lupescu
România
56 ani

Janusz Kupcewicz
Polonia
69 ani

Kwadwo Asamoah
Ghana
36 ani

Luděk Mikloško
Cehia
63 ani
NEWCASTLE UNITED
Anglia
132 ani
Nicolae Constantin
România
51 ani

Nicolas Alnoudji
Camerun
45 ani

Nikola Kotkov
Bulgaria
86 ani

Oscar Garré
Argentina
68 ani

Petru Budeanu
România
46 ani

Víctor Aristizábal
Columbia
53 ani
Yasin Hamed
România
25 ani

Zé Roberto
Brazilia
44 ani
|
|
|
|