Selecţionerul Spaniei, Vicente Del Bosque, nu crede că viitoarea adversară, Irlanda, se va baricada în apărare la meciul programat joi seara la Gdansk, în cadrul Grupei C a
Euro 2012.
"Irlanda este o echipă care trebuie luată în serios. Au fotbalişti mari şi sunt foarte bun la jocul aerian. Însă joacă foarte bine şi cu mingea. Ei au, de exemplu, două extreme foarte bune: McGeady şi Duff. Nu vom face, sub nicio formă, greşeala de a-i subestima", a declarat Del Bosque în cursul unei conferinţe de presă.
Întrebat dacă se aşteaptă din partea Irlandei la un joc defensiv, asemănător cu cel al englezilor de la Chelsea, echipă admirată de omologul său Giovanni Trapattoni, selecţionerul spaniol a precizat.
"Ceea ce este sigur, e că vor dori să ne pună probleme. Apoi, nu cred că vor juca repliaţi în careul lor, că echipa se va baricada. Este o echipă care ştie să contraatace, ştie să păstreze mingea, cu jucătorii foarte talentaţi".
Criticat pentru modul în care a alcătuit echipa la meciul de debut cu Italia (1-1), Vicente Del Bosque a spus că nu este
"un nou venit în lumea fotbalului" şi ştie
"cum merg lucrurile".
"Dacă la finele acestui Campionat European continuitatea mea la cârma echipei naţionale va produce o cât de mică îndoială în cadrul federaţiei, nu va fi o problemă greu de rezolvat. Însă eu nu am niciun inamic de care să ştiu. În plus, dezbaterea a fost pur fotbalistică şi este, deci, prefect justificată. În plus, diferenţa este că eu sunt cel care iau deciziile. Restul sunt doar păreri", a adăugat selecţionerul spaniol.
Del Bosque a dezvăluit că moralul echipei sale este
"intact după egalul cu Italia" şi a explicat că a utilizat un mijlocaş în plus, Fabregas, la jocul cu Squadra Azzurra
"deoarece italienii aveau doi oameni foarte importanţi, De Rossi şi Pirlo, în 11-le de start", pe care a vrut să-i anihileze.
"La golul Italiei, Pirlo a fost decisiv", a reamintit tehnicianul spaniol.