Atacantul Mario Gomez, autorul celor două goluri prin care echipa Germaniei a câştigat în faţa Olandei (2-1), miercuri seara, în Grupa B a
Campionatului European de fobal 2012, a afirmat că meciul a fost unul strâns.
"A fost un meci incredibil de strâns până la capăt. A fost destul de tensionat pentru noi, dar până la urmă am luat şase puncte cu două echipe de clasă mondială, ce să ceri mai mult?", spus Gomez, care are trei goluri la Euro 2012.
"Sunt foarte bucuros că am înscris două goluri şi am putut ajuta echipa. A fost foarte important să am sprijinul întregii echipe şi al antrenorului. Dar mai avem un drum lung până în finală", a adăugat Gomez.
"Eu consider că am jucat foarte bine. Au fost situaţii în care poate nu am presat suficient adversarul şi şi-au creat spaţii. În repriza secundă, am fost prea pasivi, dar am reuşit să păstrăm rezultatul şi victoria. Căldura însă m-a epuizat", a afirmat, la rândul său, fundaşul german Jerome Boateng.