Primul ministru polonez Donald Tusk i-a calificat miercuri drept "idioţi" pe huliganii care au cauzat incidente la Varşovia, cu ocazia meciului Polonia - Rusia (1-1) de la
Campionatul European de fotbal 2012, asigurându-l totodată pe preşedintele rus Vladimir Putin de imparţialitatea justiţiei poloneze.
"Aceste incidente nu îşi au originea într-o bătălie istorică ruso-poloneză, ci mai degrabă din cauza faptului că s-au adunat o sută de idioţi de o parte şi de alta", a declarat premierul polonez presei.
"Noi le vom da tuturor o lecţie, fie că sunt polonezi, ruşi sau orice altceva", a adăugat şeful guvernului polonez.
184 de persoane, în majoritate polonezi, au fost reţinuţi marţi pentru fapte de huliganism de către poliţia din Varşovia, după incidentele care s-au soldat cu 20 de răniţi înaintea meciului Polonia - Rusia.