Reprezentativa de fotbal a Spaniei, alcătuită pe scheletul lui FC Barcelona, a împrumutat şi celebrul joc combinativ al catalanilor, "tiki-taka", pe care l-a etalat în toată splendoarea sa joi seara, în partida cu Irlanda de la
Euro 2012, în cursul căreia elevii lui Vicente del Bosque au stabilit şi record inedit, cu
860 de pase distribuite pe durata jocului.
Până în prezent, nicio altă echipă participantă la un turneul final de Campionat European nu a mai reuşit acest număr impresionant de pase, nici măcar în jocurile cu prelungiri. Practic, campionii mondiali şi Europeni au reuşit, în medie, în faţa irlandezilor, 10 pase pe minut sau, şi mai simplu, una la fiecare şase secunde.
Acest control autoritar al balonului s-a simţit şi la finalizare, ibericii expediind 26 de şuturi la poartă, dintre care 20 de spaţiul porţii, 4 dintre acestea transformându-se în goluri.
Lideri ai Grupei C, la egalitate de puncte cu Croaţia (4) dar cu un golaveraj superior, spaniolii au nevoie de o remiză în ultimul joc, cu Croaţia, pentru a face pasul către sferturile de finală la Euro 2012.