Presa franceză de sâmbătă salută succesul "preţios" al fotbaliştilor din Hexagon contra Urainei (2-0), la Doneţk, tonul fiind dat de Le Parisien, care subliniază pe site-ul său internet "un pas important spre calificarea pentru sferturile de finală" la
Euro 2012.
Evident, toate media insistă asupra furtunii
"apocaliptice" (Le Parisien), care a obligat arbitrul să întrerupă partida timp de aproape o oră, după doar cinci minute de la fluierul inaugural.
La rândul lui Le Figaro evidenţiază performanţele individuale ale lui Franck Ribery, care
"a strălucit din nou pe partea stângă" şi Yohan Cabaye,
"imperial la mijloc", dar şi marcator al celui de-al doilea gol.
Toată lumea este de acord că Le Bleus au acum o poziţie favorabilă în această grupă D.
"De acum, lucrurile sunt clare: un rezultat egal în faţa Suediei, marţi, va fi suficient Franţei pentru a se califica în sferturile de finală ale Euro", scrie Le Parisien, iar Le Monde precizează:
"O înfrângere la mai puţin de două goluri va fi suficientă francezilor să se califice în sferturi, în faţa Suediei, deja eliminată".
În ce priveşte reproşurile, L'Equipe regretă
"lipsa de eficacitate din prima repriză", iar Le Parisien subliniază că
"echipa a devenit conştientă că trebuie mai mult decât să se bazeze mereu pe anumite talente", acelaşi ziar relevând:
"Acest preţios succes permite echipei Franţei să ajungă la o serie de 23 de meciuri de invincibilitate. Dar mai ales, tricolorii pun capăt şirului de 8 partide (2.172 zile!) fără victorie în faza finală a unei competiţii internaţionale".