Selecţionatele Danemarcei şi Germaniei se vor întâlni la Lvov, duminica, de la 21:45, într-un meci din
Grupa B la
Euro 2012. Germania are punctaj maxim după primele două partide, câştigate în faţa Portugaliei (1-0) şi Olandei (2-1), dar, paradoxal, nu este sigură de calificare.
Nemților le trebuie un egal. Danemarca are nevoie de punct sau puncte pentru a merge mai departe în funcție de rezultatul din celălalt meci.
Danemarca are un bilanţ negativ în faţa Germaniei, cu 8 victorii şi 14 eşecuri, dar danezii nu au mai pierdut în faţa Nationalmannschaft de peste 16 ani, reuşind două victorii şi un egal, toate în meciuri amicale. Danemarca a învins Germania în finala Euro 1992, cu 2-0, la Goeteborg, după ce au fost invitaţi în ultimul moment în locul Iugoslaviei.
De la ediţia din 1992, Danemarca a jucat 12 meciuri la Euro, încheiate cu trei victorii, trei egaluri şi şase eşecuri.
Nemţii au marcat în 18 meciuri la rând
Germania a marcat de fiecare dată în ultimele sale 18 meciuri şi a înscris de cel puţin trei ori în 9 dintre acestea. Ultima oară când germanii nu au marcat a fost un 0-0 cu Suedia, în deplasare, în noiembrie 2010.
Atacantul Nicklas Bendtner, care a marcat cele două goluri ale Danemarcei în meciul cu Portugalia (2-3), de la Euro 2012, a înscris şi singurul gol al meciului cu Germania, câştigat în martie 2007 la Duisburg.
Germania are o serie de 13 meciuri oficiale câştigate în, de la eşecul survenit în semifinalele CM 2010, în faţa Spaniei. Echipa lui Loew s-a impus în finala mică a Mondialului, în cele 10 jocuri din preliminariile Euro 2012 şi în primele două partide de la turneul final.
La danezi nu joacă Rommedahl
Danezii nu vor putea conta în acest meci pe ''veteranul'' Rommedahl, accidentat, în timp ce de partea cealaltă Jerome Boateng este suspendat.
Atacantul Mario Gomez, care a marcat toate cele trei goluri ale Germaniei la EURO 2012, a înscris 8 goluri în ultimele 7 partide oficiale ale echipei lui Loew.
Partida de la Lvov va fi condusă de arbitrul spaniol Carlos Velasco Carballo, care a arbitrat şi meciul de deschidere al turneului, Polonia - Grecia (1-1).
Campionatul European 2012, Grupa B
Danemarca - Germania
Stadion: "Arena Lvov", Lvov, ora 21.45, duminica 17 iunie 2012
Echipele probabile:
Danemarca: Stephan Andersen - Lars Jacobsen, Kjaer, Agger, Simon Poulsen - Kvist, Jakob Poulsen - Mikkelsen, Christian Eriksen, Michael Krohn-Dehli - Bendtner.
Selecţioner: Morten Olsen.
Germania: Neuer - Lahm, Badstuber, Hummels, Schmelzer - Khedira, Schweinsteiger - Thomas Mueller, Mesut Ozil, Podolski - Mario Gomez.
Selecţioner: Joachim Loew.