Internaţionalul francez Olivier Giroud, atacantul echipei Montpellier şi golgheterul din
Ligue 1 în szonul trecut, cu 21 de goluri în 36 de meciuri, se va transfera la formaţia engleză Arsenal Londra după
Euro 2012, la care participă în prezent cu naţionala "cocoşului galic".
În vârstă de 25 ani, Giroud urmează să semneze un contract pe patru sezoane cu "tunarii", după tradiţionala vizită medicală pe care o va efectua la revenirea de la turneul final găzduit de Polonia şi Ucraina, informează revista France Football.
Conform presei britanice, Arsenal va plăti pentru acest transfer 12 milioane lire sterline (aproximativ 15 milioane Euro).