|






























|
Euro 2012: Raul Meireles compara Portugalia cu Chelsea
Portugalia nu se numără printre favoritele Campionatului European de fotbal, aşa cum nici Chelsea nu era cotată cu şanse în Liga Campionilor, dar a reuşit în final să câştige trofeul, în luna mai, a remarcat mijlocaşul naţionalei lusitane şi al echipei londoneze, Raul Meireles, cu două zile înaintea meciului cu Cehia, din sferturile de finală ale Euro 2012.
"Am fost campion al Europei cu Chelsea, într-un moment în care nimeni nu o dădea ca favorită. Atunci când am debutat la Euro, nimeni nu considera Portugalia favorită. Cel mai bun exemplu pentru mine este cel pe care l-am trăit cu Chelsea, anul acesta, în Liga Campionilor. Dacă vom reuşi să facem acelaşi lucru, ar fi împlinirea unui vis", a declarat Meireles (29 ani), în cursul unei conferinţe de presă.
Joi, împotriva Cehiei, "nu există favoriţi", deoarece "Germania şi Olanda erau la rândul lor favorite, iar noi ne-am calificat", în detrimentul olandezilor, a adăugat mijlocaşul lusitan.
"Am văzut unele dintre meciurile cehilor. Nu au debutat prea bine (1-4 cu Rusia ), ca şi noi, dar apoi au dat un răspuns fantastic. Ne aşteptăm la o echipă puternică, va fi un meci dificil, însă noi vom face totul pe teren pentru a neutraliza punctele lor forte", a adăugat Meireles.
Acesta a adăugat că "nu a vorbit" cu Petr Cech, colegul său de la Chelsea, şi i-a luat totodată apărarea lui Cristiano Ronaldo, a cărui dublă din meciul cu Olanda (2-1) s-a dovedit decisivă pentru calificarea Portugaliei, după două jocuri modeste: "În fotbal, lucrurile nu decurg mereu aşa cum îţi doreşte. Important este că Ronaldo e unul dintre cei mai profesionişti jucători pe care i-am întâlnit vreodată! Dă totul la fiecare antrenament, este liderul nostru, iar pe teren nu este nimeni care să-şi dorească victoria mai mult ca el".
Naţionala Portugaliei, care va juca împotriva Cehiei joi seara, la Varşovia (21:45 - ora României), se va deplasa miercuri la prânz în capitala poloneză, urmând ca în seara aceleiaşi zile să efectueze un antrenament pe stadionul "Naţional".
Taguri:
Euro 2012
Campionatul European 2012
Polonia si Ucraina
Raul Meireles
Portugalia
Chelsea
» Program si rezultate Campionatul European de fotbal
» Preliminariile Campionatului European
Comenteaza
Ultimele stiri - Campionatul european
Georgianul Georges Mikautadze, germanul Jamal Musiala, slovacul Ivan Schranz, olandezul Cody Gakpo, spaniolul Dani Olmo şi englezul Harry Kane, cu câte 3 goluri, sunt golgheterii...
Selecţionata Spaniei a câştigat Campionatul European de fotbal - EURO 2024, duminică seara, pe "Olympiastadion" din Berlin, după ce a învins Anglia în finală, cu scorul de 2-1...
După o lună de meciuri la care au participat 24 de echipe, Campionatul European de fotbal îşi află duminică seară câştigătoarea. Naţionalele Spaniei şi Angliei luptă pentru trofeul...
Selecţionata Angliei s-a calificat în finala Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins echipa Olandei cu scorul de 2-1 (1-1),...
Selecţionata Spaniei s-a calificat în finala Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins echipa Franţei cu scorul de 2-1 (2-1), marţi seara, pe...
Selecţionata Olandei s-a calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins echipa Turciei cu scorul de 2-1 (0-1),...
Selecţionata Angliei s-a calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins Elveţia cu 5-3, la loviturile de departajare,...
Selecţionata Franţei s-a calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins Portugalia cu scorul de 5-3, la...
Selecţionata Spaniei s-a calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal - EURO 2024, printr-o victorie în faţa Germaniei, echipa gazdă, cu scorul de 2-1 (0-0,...
Selecţionata Turciei s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins echipa Austriei cu scorul...
Naţionala României a părăsit Campionatul European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a fost învinsă de echipa Olandei cu scorul de 3-0 (1-0), marţi seara, pe Football...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Abdullah Ercan
Turcia
54 ani
Andrei Prepeliță
România
40 ani

Antonio Biosca
Spania
77 ani

Berry Van Aerle
Olanda
63 ani

Chris Wilhelmsson
Suedia
46 ani

Fahrudin Jusufi
Yugoslavia
86 ani

Frédéric Piquionne
Franța
47 ani

Gabriel Gómez
Columbia
66 ani

Geoff Hurst
Anglia
84 ani

Greg Halford
Anglia
41 ani

Hamit Altintop
Turcia
43 ani
Ianis Stoica
România
23 ani
Ion Lăpușneanu
România
117 ani
Ionuț Pătrașcu
România
37 ani

Kurt Bernard
Costa Rica
48 ani

Marco Abreu
Angola
51 ani

Marco Padalino
Elveția
42 ani
Michaël Pereira
Franţa
38 ani

Óscar Sánchez
Bolivia
57 ani

Raheem Sterling
Anglia
31 ani

Remus Ciolănel
România
51 ani

Salomon Olembé
Camerun
45 ani

Terry McDermott
Anglia
174 ani
|
|
|
|