Selecţionerul Portugaliei, Paulo Bento, a lăudat prestaţia elevilor săi în partida cu Cehia (1-0), disputată joi seara la Varşovia, considerând că Ronaldo şi colegii săi au obţinut o calificare pe deplin meritată în semifinalele
Euro 2012.
"Am arătat o mare capacitate de adaptare împotriva cehilor, o mare eficacitate defensivă şi ofensivă, iar calificarea noastră în semifinale e foarte corectă, este meritată. Nu am început prea bine jocul, dar în repriza secundă am dominat cu autoritate şi am jucat mult mai bine decât Cehia. Speram ca adversarii noştri să joace mai mult în profunzime. La pauză, le-am spus jucătorilor că putem schimba jocul nostru ofensiv. Ştiam că dacă vom avea mai multe ocazii putem câştiga, însă strategia cehilor nu a fost prea surprinzătoare", a declarat Bento după joc.
Selecţionerul portughez a ţinut să reamintească faptul că
"Cehia a avut o zi în plus de odihnă" faţă de naţionala lusitană care, în plus, s-a deplasat în Polonia pentru acest joc, iar acum este nevoită să se întoarcă în Ucraina, unde a disputat meciurile din Grupa B a competiţiei.
Referindu-se la următoarea adversară, Paulo Bento a precizat că Portugalia
"nu are alt obiectiv decât acela de a învinge Spania sau Franţa în semifinale", pe 27 iunie la Doneţk.