"Închideţi-le pliscul", scria vineri presa sportivă elenă într-un apel adresat echipei naţionale înaintea meciului de vineri seara cu Germania, favorită în meciul de la Gdansk din sferturile de finală ale
Campionatului European de fotbal 2012.
În timp ce un climat de neîncredere s-a instalat între Grecia, în plină criză financiară, şi Germania, prima putere economică a zonei Euro, această partidă suscită discuţii pasionale în presa elenă.
Amestecul dintre fotbal şi politică s-a tradus în presă prin apeluri la
"aruncarea Germaniei în afara Euro 2012", precum şi la "ruperea planului de austeritate" impus de Berlin în schimbul unui masiv ajutor financiar.
"Împingeţi-i la faliment", titra cotidianul Sport Day,
"închideţi-le pliscul", adăuga Derby.
"Raus aus der Euro" (Afară de la Euro), scria, la rândul său, în limba germană publicaţia Metro Sport, făcând aluzie la ameninţarea Europenilor privind o ieşire a Greciei din zona Euro.