După fluierul final al partidei Germania - Grecia (4-2), disputată vineri seara în sferturile de finală ale
Euro 2012, dezamăgirea se putea citi pe chipurile fanilor greci masaţi pe o terasă de lângă Acropole, unde au urmărit jocul pe un ecran de mari dimensiuni.
"Normal că sunt dezamăgit. Însă era deja o mare performanţă că am ajuns în sferturi", a spus Evangelos Makos (34 ani), profesor de limba germană, care purta un tricou al Greciei cu numărul 7 pe spate, cel al lui Giorgos Samaras, jucătorul al cărui nume de familie este identic cu cel al noului prim ministru grec, Antonis Samaras.
Evangelos nu a vrut să facă nicio legătură între politică şi sport.
"Port tricoul lui Samaras deoarece am sperat să marcheze, are o tehnică excelentă".
Samaras a înscris primul dintre cele două goluri ale grecilor, făcând să explodeze de bucurie terasa şi să răsune întregul oraş de strigăte şi scandări.
"Bravo Samaras!".
Pe lângă dezamăgirea normală după o înfrângere, suporterii greci s-au declarat mândri de echipa lor.
"Germanii au jucat foarte bine şi vor câştiga probabil Campionatul European. Noi am fost outsideri, am jucat ca nişte eroi, am dat tot ce aveam mai bun şi suntem forte recunoscători pentru modul în care a jucat Grecia", a spus la rândul său Dimitri Angelopoulos, un licean de 17 ani, venit cu un grup de prieteni.
Pe strada pietonală Thyssio, din apropiere de Acropole, cafenelele aveau toate montate ecrane pe terasele în aer liber, vineri seara. După căderea nopţii, o briză uşoară a îndepărtat toropeala din cursul zilei, iar zona a fost invadată de grupuri de turişti, cupluri de tineri şi suporteri înarmaţi cu drapelele Greciei, care au vibrat întreaga seară.
Chiar dacă spiritul sportiv a predominat pe parcursul jocului, de fiecare dată când în imaginile de la televiziune apărea cancelarul german Angela Merkel puteau fi auzite huduieli, urmare a măsurilor de austeritate impuse Greciei de Berlin şi Bruxelles.
"Strigăm deoarece Merkel ne-a impus atâtea lucruri", a explicat Ierasimos Paterakis, unul dintre milioanele de greci care a petrecut seara în faţa unui ecran pentru a urmări meciul de la Gdansk.
După încheierea jocului, Sabrina Treuss (30 ani) o infirmieră din Aachen (Germania) aflată la una dintre terase, a declarat că i s-a părut "puţin straniu" să asiste la meci în aceste condiţii, înconjurată de suporteri greci. Însă nu are niciun regret.
"Este prima mea călătorie în Grecia. Este atât de frumos aici, vreau să revin", a spus germanca.