Fostul mare fotbalist portughez Eusebio a fost spitalizat la Poznan (Polonia), după ce i s-a făcut rău în hotelul selecţionatei lusitane, la Opelenica, a anunţat Federaţia portugheză de fotbal.
"Ambasadorul selecţionatei naţionale, Eusebio da Silva Ferreira, a avut o indispoziţie la finalul zilei de sâmbătă, în hotelul în care este se află selecţionata. După o primă observaţie şi cu avizul medicului său de la Lisabona a fost condus, din precauţie, la un spital din Poznan, în compania unui medic al selecţionatei, pentru examene suplimentare", se precizează în comunicatul FPF, care adaugă că "Eusebio este într-o formă fizică bună".
Mediul selecţionatei lusitane, Henrique Jones, a explicat la rândul său că fostul star al formaţiei Benfica Lisabona a efectua mai multe examene medicale, între care şi o electrocardiogramă, care a prezentat "mici variaţii".
În luna februarie, Eusebio a fost spitalizat la Lisabona, pentru a treia oară într-un interval de două luni, fiind tratat în urma unei crize de hipertensiune. El suferise anterior o cervicalgie şi o dublă pneumonie.
Fostul internaţional portughez, în vârstă de 70 ani, originar din Mozambic, o fostă colonie a Portugaliei, s-a remarcat în tricoul formaţiei Benfica Lisabona, cu care a câştigat Cupa Campionilor Europeni în 1961 şi 1962.
Supranumit "Pantera neagră", el a ajutat selecţionata Portugaliei să se claseze pe locul 3 la Cupa Mondială din 1966, unde a fost cel mai bun marcator, cu 9 goluri.
Câştigător al Balonului de Aur în 1965, Eusebio a primit de două ori Gheata de Aur, rezervată celui mai prolific marcator din fotbalul European (1968 şi 1973).