Italia s-a schimbat odată cu venirea pe bancă a selecţionerului Cesare Prandelli, iar acesta are de gând să modifice jocul echipei şi mai mult odată cu disputarea meciul cu Germania din
semifinalele Euro 2012. Celebrul "catenaccio" pare să devină istorie după ultimele afirmaţii făcute de ex-antrenorul lui Mutu de la Fiorentina.
"Cu germanii, în semifinale, prefer să primim gol pe contraatac decât să stăm 20 de minute în propria jumătate şi să luăm gol astfel", a spus tehnicianul, care a fost primit cu aplauze de câtre jurnaliştii italieni când a sosit la conferinţa de presă de luni.
Prandelli a explicat că echipa sa este una ofensivă şi le-a amintit jurnaliştilor că formaţia pe care o pregăteşte a avut posesie 68% în faţa Angliei. "Trebuie să fructificăm această capacitate a noastră de a putea ţine mingea", a afirmat tehnicianul.
Italianul a continuat să laude jocul ofensiv şi echipele care-l practică. "În această perioadă se impun echipele care urcă linia defensivă spre mijloc şi au curajul să joace ofensiv. Noi am şutat spre poartă de 35 de ori şi de 20 pe spaţiul ei. Vom câştiga 9 meciuri din 10 dacă vom juca la fel. Unii dintre jucătorii mei abia acum şi-au dat seama de potenţialul lor în ceea ce priveşte jocul ofensiv. Germania? Mai e mult până o putem să spunem că am învins-o, dar nu există echipe invincibile", a spus Prandelli.
Selecţionerul "squadrei azzurra" s-a arătat nemulţumit de faptul că germanii vor avea în plus două zile de pauză faţă de jucătorii săi şi le-a sugerat celor de la UEFA să schimbe în viitor calendarul competiţiei:
"UEFA trebuie să găsească o soluţie pentru acest lucru: Altfel, spectacolul fotbalistic va fi afectat de disproporţionalitatea dintre perioadele de recuperare ale fiecărei echipe".
Germania şi Italia se vor întâlni pe data de 28 iunie în semifinalele Campionatului European.
RomanianSoccer