Fostul preşedinte al Poloniei şi fost conducător al sindicatului polonez Solidaritatea, Lech Walesa, a declarat luni că, după părerea sa, finala
Euro 2012 se va disputa între Germania şi Spania, iar victoria va reveni echipei conduse de Joachim Loew.
Walesa, care va asista joi la Varşovia la semifinala Italia-Germania, intenţionează să susţină selecţionata italiană.
"La ora actuală, îi vor susţine pe italieni. Ei joacă bine, mi-a plăcut cum au jucat duminică împotriva Angliei", a declarat Lech Walesa pentru agenţia PAP.
Fostul preşedinte polonez va merge şi la Kiev pentru a urmări finala
Euro 2012, pe 1 iulie.
Italia, după ce a reuşit să se califice în semifinalele Euro la penalty-uri (4-2) în faţa Angliei, va juca duminică, la Kiev, împotriva Germaniei, care a obţinut calificarea după ce a învins Grecia cu 4-2. În cealaltă semifinală se vor întâlni, miercuri, la Doneţk, Spania şi Portugalia.