Mijlocaşul italian Daniele De Rossi şi colegii săi din linia de fund Giorgio Chiellini şi Ignazio Abate se simt mai bine după accidentările suferite şi speră să evolueze joi împotriva Germaniei, în semifinalele
Euro 2012.
"Toţi trei înregistrează progrese şi vom face tot posibilul, până în ultimul minut, pentru ca ei să fie apţi de joc", a declarat medicul echipei, Enrico Castellacci.
De Rossi are probleme cu nervul sciatic de la piciorul stâng şi a fost înlocuit în minutul 80 al meciului cu Anglia, din sferturi de finală, câştigat de Squadra Azzurra după loviturile de departajare.
Abate are o problemă musculară la piciorul stâng, iar Chiellini s-a accidentat la coapsa stângă.
Eventuala absenţă a lui Abate contra Germaniei ar fi o problemă pentru italieni, deoarece alternativa sa pe acest post, Christian Maggio, este suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene.
Castelacci a precizat că
"există o stare generală de oboseală în cadrul echipei", explicabilă prin
"stresul şi emoţia de la ultimele meciuri", însă
"vom face tot posibilul ca să ne recuperăm energia".